Prima pagină » Actualitate » Condiții meteo nefavorabile. Circulația feroviară, afectată și în Iași

Condiții meteo nefavorabile. Circulația feroviară, afectată și în Iași

Condiții meteo nefavorabile. Circulația feroviară, afectată și în Iași

Condițiile meteo nefavorabile au afectat și traficul feroviar din judeţul Iaşi, după ce mai mulți copaci s-au prăbușit pe calea ferată.

Update

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că la ora 22.21 s-a redschis secția CF Ilva Mare – Măgura Ilvei, trenul IR 1765 și-a reluat circulația, urmând să ajungă la destinație cu o întârziere de 80 de minute”, a anunțat purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Știre inițială

Circulaţia trenurilor între staţiile Ilva Mare – Măgura Ilvei este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbuşiţi pe calea ferată, informează CFR SA.

„Trenul IR 1765 staţionează la această oră în gara Lunca Ilvei, pentru accesul drezinei pantograf, cu care se acţioneză pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi eliberarea gabaritului. Echipele de intervenţie ale SRCF Iaşi au verificat linia de contact, aceasta nu prezintă deranjamente, fapt care va permite redeschiderea liniei, în condiţii normale şi repunerea în circulaţie a trenului IR 1765, după îndepartarea celor 4 copaci prăbuşiti în gabarit”, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

În plus, pe raza Regionalei CF București, între stațiile Zăvestreni – Videle, pe firul I, sunt copaci căzuți în gabarit. În această zona, trenurile nu staționează, acestea fiind retrasate să circule pe firul II, a mai spus Oana Brânzan.

CFR SA își cere scuze pentru disconfortul creat, asigurând călătorii că echipele de intervenții ale companiei depun toate eforturile necesare pentru remedierea, în cel mai scurt timp posibil, a oricărui deranjament înregistrat pe calea ferată, astfel încât circulația trenurilor să se reia în condiții optime de trafic.

Brașov: Circulația feroviară, oprită din cauza unor copaci căzuți pe calea ferată

Circulația trenurilor pe segmentul feroviar Deda – Deda Bistra – Răstolița – Lunca Bradului, din județul Brașov, este oprită temporar, sâmbătă seara, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată, a anunțat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Astfel, potrivit CFR SA, trenul 367-2 care tranzita intervalul de stații Deda – Deda Bistra va fi retras în stația Deda, pentru a se asigura accesul drezinei pantograf, cu care se va acționa pentru tăierea, îndepărtarea copacilor și eliberarea gabaritului.

Traficul feroviar din Cluj, afectat din cauza condițiilor meteo extreme

Circulația trenurilor între stațiile Iclod și Bonțida, segment feroviar aflat pe raza Regionalei CF Cluj, se va realiza cu tracțiune Diesel, pe firul II, după ce un plop s-a prăbușit în gabaritul căii, a rupt linia de înaltă tensiune și stâlpul de susținere al firului de contact, aferent firului I de circulație, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Potrivit CFR SA, echipele de intervenție ale SRCF CLUJ vor acționa cu personal propriu pentru tăierea, îndepărtarea copacului și eliberarea liniilor de cale ferată, pe ambele fire, iar cu două drezine pantograf se vor desfășura lucrările necesare pentru înlocuirea firului de înaltă tensiune și a stâlpului de susținere, de pe firul I.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști