Conducerea DGASPC Sector 4, DEMISĂ în urma controalelor cerute de premier. S-a deschis „Cutia Pandorei”, după ororile de la „azilele groazei”
Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, a luat măsura demiterii conducerii DGASPC Sector 4, urmare a deficienţelor constatate de comisia de control la una dintre locaţiile în care erau găzduiţi şase minori aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.
Acţiunea de control a avut loc luni, în cadrul seriei de verificări făcute la nivel naţional, în toate centrele sociale destinate adulţilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Înainte de anunțul venit de la Primăria Sectorului 4, jurnaliștii „Gândul” au publicat luni o informație exclusivă despre o psiholoagă de la DGASPC Sector 4, concediată pentru că ar fi ascuns posibile abuzuri asupra minorilor instituționalizați.
Peste 5.000 de centre sociale din toată ţara vor fi controlate începând de luni
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu a cerut măsuri imediate după situația din cele trei centre din Ilfov pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, denumite, după perchezițiile DIICOT, „azilele groazei și ale terorii.”
„Locaţia respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte spaţii conforme”
”În cadrul acestor verificări, realizate în Sectorul 4, de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficienţe în raport cu standardul necesar, precum cele în privinţa aspectului deteriorat al pereţilor interiori, al mobilierului, al echipamentelor sanitare, cât şi în privinţa condiţiilor de depozitare a alimentelor.
Până la momentul transmiterii prezentei informări de presă, locaţia respectivă a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte spaţii conforme, pentru ca toate deficienţele constatate să fie remediate în regim de urgenţă”, a precizat primăria Sector 4, într-un comunicat remis presei.
Psiholoagă de la DGASPC Sector 4, concediată pentru că ar fi ascuns posibile abuzuri
Conform unor informații publicate de Gândul, reieșite dintr-un raport intern al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4, o angajată, de profesie psiholog, a fost depistată că ar fi tăinuit posibile rele tratamente la care erau supuși minorii instituționalizați, motiv pentru care a fost concediată.
Sursele GÂNDUL arată că, în loc să-i consilieze și să reclame eventualele probleme cu care se confruntau copiii, psiholoaga respectivă, angajată la un centru de specialitate din Sectorul 4, i-ar fi constrâns pe micuți să se plângă de tratamentele aplicate, înregistrându-i pe ascuns.
Mai mult, angajata ar fi ținut la sertar informațiile, deși avea datoria de serviciu de a le raporta superiorilor și organelor de poliție și, implicit, de a-i sprijini pe minorii aflați în astfel de situații.
Conform raportului care a intrat în posesia GÂNDUL, psiholoaga ar fi dosit mai multe informații relevante, afectând astfel capacitatea autorităților de a interveni.
Așa s-a întâmplat în cazul unui minor în vârstă de 15 ani, instituționalizat, care ar fi fost, la un moment dat, agresat fizic de două îngrijitoare, angajate în centrul în care copilul era găzduit. În ciuda situației ce ar fi trebuit semnalată în regim de urgență poliției, M.B. nu doar că a ascuns informația, dar a și refuzat, în mod deliberat, orice colaborare în vederea cercetării situației respective.
Premierul a cerut demiteri
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat măsurile decise în întâlnirea de lucru convocată, duminică, de la ora 14:00, cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma scandalului bătrânilor torturaţi în azile.
Marcel Ciolacu i-a chemat la discuţii pe ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu, precum şi reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC şi Inspecţiei Sanitare de Stat, conform agendei publicate de Guvernului României.
„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei”
Umilințe, bătăi crunte, muncă forțată și înfometare, sunt situațiile reale din ”azilele groazei” descrise în referatul procurorilor DIICOT, prin care au trecut cele peste 100 de persoane aflate în centrele din Voluntari și Afumați.
„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru. Avem de a face cu o problemă de fond, o problemă de sistem. Un sistem corupt și inert. La fel, să vedem funcționari publici complici. Care în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloși..”, a spus Marcel Ciolacu.
„Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare și control”
„Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează vina una altei. Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare și control. Cine autorizează și care sunt condițiile de autorizare, cine monitorizează, ce monitorizează, intervale și proceduri clare, cine verifică și ce verifică.
De aceea, vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ, astfel încât să nu mai existe portițe pentru nimeni. Cine are de făcut o treabă, să o facă, iar cine nu-și face treaba, să răspundă, iar cine nu înțelege să-și facă treaba, să plece acasă.
Nu mai vreau fugă de responsabilitate, ci vreau un sistem coerent cu reguli clare în acest domeniu. Vorbim, de fapt, de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități. Sunt ferm convins că în viitoarea sesiune, împreună cu toți partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens. Vă mulțumesc mult”, a conchis șeful Guvernului.
CITIȚI ȘI: