Conducerea Metrorex și sindicatul de la METROU încă nu s-au pus la masa negocierilor: „Oamenii nu mai au răbdare. Noi știm să facem PROTESTE”

Publicat: 24 09. 2024, 08:00

La 1 octombrie va expira actualul Contract Colectiv de Muncă de la nivelul Metrorex, iar negocierile pentru un nou document sunt în impas. Conducerea Metrorex și sindicatul de la metrou nici măcar nu s-au întâlnit pentru a discuta revendicările salariaților. Șeful de sindicat spune că „oamenii nu mai au răbdare”, iar procedurile pentru un protest la metrou ar putea fi demarate în curând.

Una dintre principalele revendicări ale sindicaliștilor Metrorex, pe lângă ajustarea drepturilor salariale, se referă la lipsa de personal.

În ultimii doi-trei  ani, numărul salariaților ar fi fost redus de la aproape 6.000 de oameni la 5.000, potrivit lui Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex.

Doar de la 1 septembrie până pe 20 septembrie au plecat la pensie 20 de oameni. Se pleacă masiv la pensie de la Metrorex. Și pleacă oameni din funcții cheie. Pe de altă parte, dacă cei din conducere nu vor să angajeze oameni noi, atribuțiile celor care pleacă nu pot fi preluate. Așadar, și siguranța la metrou poate fi pusă în pericol”, a declarat Marian Artimon, pentru Gândul.

Lider de sindicat Metrorex: „Noi vom merge până la capăt, până la greva generală”

Liderul de sindicat de la metrou mai spune că un protest al angajaților este foarte probabil.

„Oamenii nu mai au răbdare, își vor drepturile, avem o listă de revendicări ce trebuie îndeplinite. Dacă nu, vom demara, așa cum am mai spus, procedurile pentru proteste. Noi vom merge până la capăt, până la greva generală”, susține Marian Artimon.

Pe de altă parte, conducerea Metrorex nu ar ceda presiunilor din partea sindicaliștilor și spune că nu sunt bani și de măriri salariale, dar și de noi angajări.

Conducerea Metrorex nu cedează

„Trebuie să ajungem la o variantă legală. Nu putem acorda majorări salariale astfel încât să ieșim din buget. Asta ar fi în afara legii. O soluție trebuie să găsim, nu credem că se va ajunge la proteste”, au precizat, recent, pentru Gândul surse din cadrul conducerii Metrorex.

Sursele citate mai spun care ar fi variantele pentru o majorare salarială în limitele legale.

„Cei de la sindicat vor să facem și angajări, dar să mărim și salariile. Asta nu este posibil. Ori una, ori alta. Putem să facem o majorare decentă, dar fără noi angajări”, mai susțin sursele Gândul.

Contractul de Muncă de la metrou expiră la 1 octombrie

Actualul Contract Colectiv de Muncă de la Metrorex expiră la 1 octombrie.

În paralel cu negocierea noului CCM, potrivit surselor Gândul, sindicaliștii au și următoarele cerințe:

  • condiții mai bune de muncă;
  • o mai bună finanțare;
  • angajarea de personal;
  • asigurări de serviciu și de sănătate.

„În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, spun sursele Gândul.


Citește și:

Ce salarii au angajații de la metrou. Președintele CA Metrorex: „Veniturile nu sunt mici, pentru că au sporuri mari de subteran”

Pericol de grevă la metrou. Sindicaliștii și conducerea Metrorex nu se înțeleg pe noul Contract Colectiv de Muncă: „Mergem până la final”