Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon DEMISIONEAZĂ în bloc/Ministrul Rafila merge să organizeze managementul de CRIZĂ al unității

Publicat: 08 08. 2024, 12:20

This browser does not support the video element.

În urma dosarelor de cercetare penală deschise după acuzațiile de omor calificat  la adresa unor cadre medicale din Spitalul Sf Pantelimon din Capitală, managerii instituției și-au depus demisiile în bloc. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat în cadrul unei conferințe de presă de joi că va merge să organizeze activitatea unității spitalicești, pe motiv că aceasta nu poate fi lăsată fără conducere. 

Peste câteva zile, Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală nu va mai avea manager. Toată conducerea unității și-a prezentat demisiile de onoare în urma acuzațiilor de omor calificat ale unora dintre angajații din subordine.

Pe parcursul acestor patru luni, atât noi, ca minister al Sănătăţii,  cât şi spitalul am pus la dispoziţia organelor de anchetă toate documentele, toate înscrisurile sau echipamentele pentru că, ştiţi bine, rezultă şi din comunicatul Parchetului, s-a făcut şi investigaţie de tip informatic. Ieri dimineaţă Parchetul a emis un comunicat care menţiona patru cadre medicale care erau investigate şi asupra cărora s-au făcut şi percheziţii. Am discutat cu managementul spitalului, era o situaţie care crea nu numai tensiune, dar şi neîncredere în modul de furnizare a serviciilor medicale într-un spital important de urgenţă din Bucureşti. Dânşii au decis că vor demisiona. Directorul medical a făcut-o imediat, domnul manager este decis să demisioneze, s-a şi anunţat acest lucru public,  dar trebuie să avem în vedere că trebuie să asigurăm funcţionarea spitalului până la numirea unui nou manager, deci nu putem lăsa acest spital fără management câteva zile, deci demisia intră în vigoare în câteva zile, a anunțat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Rafila.
Ministrul Sănătății a mai spus că demisia managerului va intra în vigoare câteva zile și nu crede că acesta se va răzgândi. Însă, va fi prezent joi la ședința de organizare a activității viitoare, din unitatea medicală, pentru a nu fi împiedicată continuarea actului medical.

 În cursul zilei de joi, la Tribunalul Bucureşti,  se va judeca propunerea procurorilor privind emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele celor două cadre medicale care sunt acuzate de omor calificat. Cele două acuzate au fost reţinute miercuri, fiind suspectate de moartea unui pacient de 54 de ani căruia i-au scăzut nejustificat doza de noradrenalină.

CITEȘTE ȘI:

Criză majoră la Spitalul „SfPantelimon”: Medicii ATI își anunță demisia din gărzi: „Nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii”