Conferința Smart Estate. Lucian Anghel, CEO Energypal: „Trebuie să avem în vedere mai multe aspecte atunci când vorbim despre energia smart” | VIDEO
This browser does not support the video element.
Lucian Anghel, CEO Energypal, a fost invitat în cadrul conferinței digitale „Smart Estate”, organizată de GÂNDUL.
El a vorbit despre importanța „energiei smart” în ceea ce privește investițiile imobiliare.
„Cred că termenul de «smart» este deseori confundat cu partea de eficiență energetică. De fapt, eficiența energetică a fost definită de către Parlamentul European și este un raport între performanță, servicii sau energie și energia folosită în acest scop. Adică este vorba de cât de eficient putem consuma energia pentru a produce un rezultat pe care îl dorim.
Plecând de la acest lucru, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte: reducerea pierderilor de energie, partea de contorizare, care de preferință e una inteligentă, un management energetic, să pot folosi echipamente cu o clasă energetică ridicată, pentru a reduce aceste pierderi, a folosi energie regenerabilă și a introduce măsuri de reducere a consumului (izolații ale clădirii și instalațiilor, automatizări, Internet of Things sau Building Management System)”, spune Anghel.
După clădirile de birouri, a venit rândul depozitelor să se automatizeze
Potrivit acestuia, digitalizarea a început să fie tot mai prezentă în piața de real estate din România.
„Digitalizarea își spune cuvântul în toate segmentele. Am remarcat inclusiv în perioada de pandemie, când clădirile de birouri erau blocate, ele fiind vârf de tehnologie în ceea ce privește automatizarea și digitalizarea clădirilor, a urmat partea de logistică, de depozite, care s-au automatizat și au urmat trendul de eficientizare a clădirilor. În momentul de față, inclusiv ansamlurile rezidențiale au această perspectivă de eficiență energetică, mai ales pe partea de utilități spații comune, și aici mă refer la centrale, climatizarea, iluminatul spațiilor comune”, mai spune acesta.
Lucian Anghel: Cei care vor să investească în imobiliare, să consulte un specialist
Totodată, Lucian Anghel îi sfătuiește pe cei care doresc să investească în domeniul imobiliar să consulte un auditor energetic, pentru a-și putea face o idee despre viitoarele costuri de întreținere.
„Dacă este vorba despre o construcție existentă, ar fi bine să consulte un specialist, un auditor energetic. Pentru marii consumatori de energie există acest lucru stabilit prin legea eficienței energetice, în care sunt menționate obligațiile marilor consumatori și ale agenților economici. Legea în momentul de față ajută consumatorul final, o dată prin stabilirea, inclusiv la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, a certificatului energetic. Dacă este bine făcut, acesta ajută utilizatorul final, pentru că își face o idee despre costurile ulterioare. Adresați-vă unui auditor sau manager energetic”, spune Lucian Anghel.