Congresul PNL. Mihai Fifor, critici dure la adresa lui Iohannis: ”Discursul găunos, de lider totalitar, în fața unei săli ovaționându-și tătuca, încălcând fără scrupule orice lege în vigoare”
Mihai Fifor – deputat social-democrat și președinte PSD Arad – critică, vehement, prestația lui Klaus Iohannis de la Congresul PNL, scriind că președintele României a reușit să îmbrace ”haina lui Ceaușescu”.
Potrivit lui Mihai Fifor, Iohannis a ținut un discurs ”găunos”, comparându-l pe președinte cu un ”lider totalitar”. Congresul PNL, mai scrie Mihai Fifor în mediul online, a adus în fața românilor un ”spectacol orwellian” unde participanții și-au ”ovaționat tătuca”, iar legile în vigoare au fost ”încălcate fără scrupule” prin prezența a 5.000 de liberali în plină pandemie.
”Aveam 19 ani în decembrie 1989. Adolescența mi-a fost marcată, ca și a altor sute de mii de tineri, de un regim abuziv, întunecat, dictatorial, intruziv… Nu am cum uita vremurile acelea. Și am trăit cu convingerea că nu voi mai vedea vreodată așa ceva.
Până azi. Când Iohannis a reușit să îmbrace perfect, înspăimântător, de rău augur, haina lui Ceaușescu, ultimul dictator din Balcani. Spectacolul orwellian grotesc de la Romexpo, întărit de tușele groase ale prezentei lui Iohannis, discursul găunos, de lider totalitar, în fata unei săli ovationandu-și tătuca, încălcând fără scrupule orice lege în vigoare, încălcând Constituția a mia oara, sfidând milioane de romani, nu poate decât să întărească ideea tot mai clara că Romania redevine zilele acestea o dictatura”, a notat social-democratul pe pagina sa de socializare.
Mihai Fifor: ”Dictatura lui Iohannis și a unui PNL, care nu mai are nimic de a face cu un partid european”
România se confruntă, astăzi, cu o ”dictatură” a lui Klaus Iohannis, dar și a Partidului Național Liberal, acuză Mihai Fifor, un PNL care ”nu mai are nimic de-a face cu un partid european”.
Legile sunt ”terfelite”, așa cum se întâmplă și în cazul Constituției României, iar deputatul PSD compară această perioadă cu aceea de tristă amintire a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.
”Dictatura lui Iohannis și a unui PNL, care nu mai are nimic de a face cu un partid european sau cu cea mai vaga idee de democrație. Ca și în anii instaurării stalinismului, romanii tac. Că și în anii cei mai grei de dictatura ceaușistă, romanii tac. Și acceptă cu seninătate terfelirea legilor și a Constituției de Iohannis și de guvernul acesta, care nu mai reprezintă pe nimeni”, a mai scris deputatul PSD Mihai Fifor.
”Care sunt costurile a tot ce trăim azi? Incomesurabile pentru ceea ce mai credeam că poate fi o țară democratică, europeană, un stat de drept. Cine plătește? Noi toți. Românii. Mințiți și umiliți a nu știu câta oară în istorie. Din păcate, cu complicitatea tăcută a fiecăruia dintre noi”
Mihai Fifor
Citește și:
- Congresul PNL. Klaus Iohannis: ”Sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană”
- VIDEO | Florin Cîțu, huiduit la Congresul PNL. Orban a intervenit să oprească huiduielile. Cîțu: ”Nu am nevoie de susținerea dumneavoastră, pot să-mi țin moțiunea în uralele tuturor românilor”
- FOTO & VIDEO | Congresul PNL. Au sfârâit grătarele la Romexpo. Cârnați, mici și pastramă, stropite din belșug cu bere
- Marcel Ciolacu, despre congresul PNL: ”Dictatură, în cea mai pură formă a ei!”
- Congresul PNL. Ionel Dancă, despre candidatura lui Cîțu: ”A provocat doar probleme PNL-ului și coaliției de guvernare”