Consilierul lui Nicușor Dan, cercetat după dezvăluirile Gândul. ITM și sindicatele cer explicații după ce Radu Costinel a plecat la țară cu mașina PMB
Radu Costinel, consilier personal al lui Nicușor Dan, este cercetat disciplinar după dezvăluirile Gândul privind deplasarea acestuia într-o localitate din Ialomița cu mașina de serviciu. După apariția articolului, Inspectoratul Teritorial de Muncă București a efectuat un control la Poliția Locală a Capitalei, dat fiind faptul că Radu Costinel are în atribuții coordonarea acestei instituții.
„În urma numeroaselor sesizări din partea sindicatelor și a polițiștilor locali, ITM-ul a venit în control. Vor fi verificate orele lucrate suplimentar în weekend-uri. Se verifică și zile libere, precum și condițiile neconforme din anumite sedii ale Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București. Perioada supusă controlului este 02.10.2023 până în prezent, când în funcția de Director General au fost Stroe Eduard Valentin și Pană George”, au precizat surse administrative pentru Gândul.
Controlul ITM s-a desfășurat după ce Gândul a dezvăluit AICI faptul că Radu Costinel, consilier personal al lui Nicușor Dan, a plecat „în deplasare”, la țară, cu Duster-ul de serviciu, respectiv mașina Primăriei Capitalei.
De asemenea, în urma dezvăluirilor Gândul, Sindicatul „Forum”, respectiv Federația Națională din Administrație, s-a sesizat și a cerut explicații de la Primăria Capitalei cu privire la activitatea lui Radu Costinel, așa cum este relatat în documentul de mai jos:
Mai mult, Radu Costinel a fost băgat în Comisia de Disciplină de către primarul general, după dezvăluirile Gândul.
Consilierul lui Nicușor Dan ar fi cărat materiale de construcții cu mașina PMB
Mașina de serviciu a lui Radu Costinel, un autoturism Duster de serviciu, a fost surprinsă recent într-o localitate din Ialomița.
Potrivit surselor Gândul, Radu Costinel ar fi cărat materiale de construcții cu mașina de serviciu, în localitatea în care consilierul primarului și-ar construi o casă.
Radu Costinel este consilier pe probleme de ordine publică, fiind cel care coordonează Poliția Locală a Municipiului București.
Iubita unui consilier PMB, cu mașina primăriei la Electric Castle
Nu este prima data când un consilier al primarului folosește mașina personală în interes se serviciu.
În urmă cu doi ani, mașina de serviciu a consilierului Tudor Măcicășan a fost surprinsă tocmai la Cluj. Ulterior s-a aflat că iubita consilierului PMB a folosit mașina pentru a merge la Electric Castle.
Potrivit edilului general, consilierul a fost sancționat cu 10 la sută din salariu pe o perioadă de trei luni și și-a plătit benzina.