Consiliul Concurenţei analizează dacă Gheorghe Tomșa (Clever Media) și Digi România pot prelua Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Publicat: 20 06. 2024, 12:51
Actualizat: 20 06. 2024, 12:55

Consiliul Concurenței a anunțat  vineri că analizează tranzacția prin care Gheorghe Adrian Tomșa intenționează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puțin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA.

Specialiștii instituției trebuie să decidă dacă preluarea Telekom Romania Mobile Communications SA de către Gheorghe Adrian Tomșa, care controlează grupul Clever Media, și a unor active de către Digi România afectează mediul concurențial de pe piața telecomunicațiilor

Clever Media operează în România în principal în domeniul difuzării de programe de televiziune, activități de telecomunicații prin rețele de comunicații electronice, cesionarea drepturilor de difuzare TV pentru competiții sportive, vânzarea drepturilor de retransmisie a propriilor canale către marii operatori de pe piață și publicitate TV și online.

Digi Romania SA este un operator de telecomunicații român care prestează servicii de comunicații electronice, furnizând servicii de retail și de gros, telefonie mobilă și fixă, servicii de voce și date, servicii de conectivitate, precum și servicii TV prin cablu sau satelit în România, Spania, Italia și Portugalia.

Activele Telekom Romania Mobile Communications SA pe care Digi România SA intenționează să le preia constau în spectru, întreaga rețea radio cu toate turnurile și echipamentele și contractele cu clienții de tip pre-paid.

Telekom Romania Mobile Communications SA, care face parte din grupul Deutsche Telekom, se ocupă cu activități de telecomunicații prin rețele fără fir (exclusiv prin satelit).

Care este gradul de concentrare a pieței de retransmisie TV

Conform prevederilor Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie analizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, a transmis instituția.

Potrivit celui mai recent raportul privind piața serviciilor de comunicații electronice din România, din semestrul II din 2023, realizat de Autoritatea Națională pentru Administrare în Reglementare în Comunicații (ANCOM), numărul de furnizori de servicii de retransmisie TV operaționali, la finalul anului trecut, a fost de 71, în scădere de la 102, la jumătatea anului 2021, în timp ce numărul abonaților a rămas relativ constant, de 7,8 milioane.

Gradul de concentrare a pieței serviciilor de retransmisie TV, în funcție de cotele de piață calculate pe baza numărului de abonați, în perioada 30.06.2021 – 31.12.2023 a crescut d ela 4.545 la 5.591, unde un gradul de concentrare de >1.800 înseamnă un grad de concentrare a pieţei mare, iar de 10.000 este specifică situaţiei de monopol.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax la nr. 021 405 45 12 sau prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro în termen de 20 zile de la data publicării anunţului.

Citiți și:

Consiliul Concurenței, investigație majoră pe piața IT&C. Aproximativ 75 de specialiști au verificat în teren posibile trucări de licitații publice

Consiliul Concurenței, analiză nouă. Bogdan Chirițoiu: „Vrem să vedem cât de mult și de ce au crescut biletele la Wizzair, Ryanair, inclusiv la TAROM”