Recent, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București) au început efectuarea a 23 de percheziții domiciliare în capitală, după ce s-a aflat de grupurile infracționale organizate, care comercializează diferite substanțe interzise.
O grupare infracțională distribuia droguri de mare risc în două licee din București, iar substanțele interzise ajungeau la elevi. Potrivit unor surse este vorba despre Liceul Teoretic Bulgar ”Hristo Botev” și Liceul Teoretic ”Traian”.
După aceste incidente, Consiliul Municipal al Elevilor București își exprimă profund îngrijorarea față de situația gravă descoperită în mai multe licee din capitală, legată de traficul și consumul de substanțe interzise în rândul elevilor.
”Consiliul Municipal al Elevilor București își exprimă solidaritatea cu elevii, părinții și cadrele didactice afectate de traficul de droguri și se angajează să colaboreze cu autoritățile și cu toți cei implicați pentru a aborda această problemă și totodată, pentru a crea un mediu sigur și sănătos pentru elevii pe care îi reprezentăm”, se arată într-un comunicat emis de Consiliul Municipal al Elevilor București.
”Este important ca întreaga comunitate școlară din București să ia măsuri de prevenție și combatere cu privire la consumul și traficul de droguri în liceele din Capitală, prin organizarea activităților extrașcolare informative, ajustate intereselor elevilor și făcute într-un mod atractiv și coerent, accentul nefiind pus pe coerciție. De asemenea, considerăm că este deosebit de important ca aceste cazuri de trafic de substanțe interzise să iasă la iveală și să nu fie mușamalizate de către niciun actor al educației, fie el elev, părinte, profesor sau director, astfel încât să contribuim cu toții la formarea unui mediu cât mai propice învățării în unitățile de învățământ din București”, spune președintele Consiliului Municipal al Elevilor București, Lucian Cismaru.