Consiliul Național al Secuilor cere autonomie teritorială într-o scrisoare de 100 de pagini  transmisă premierului Nicolae Ciucă. Ce „angajamente” ale României invocă organizația 

Publicat: 26 12. 2022, 17:22
Sursa FOTO: wikimedia.org

Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Național al Secuilor afirmă că i-a reamintit premierului Nicolae Ciucă angajamentele pe care România şi le-a asumat atunci când, în anul 1993, a aderat la Consiliul Europei, în baza cărora a primit statutul de membru.

El a anunțat, la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Sfântu Gheorghe, că i-a trimis lui Nicolae Ciucă o scrisoare de peste 100 de pagini în care Consiliul cere autonomie teritorială, transmite agenția maghiară Hirado.

La momentul aderării la Consiliul Europei, susține Balázs Izsák, România s-a angajat să-şi fundamenteze politica în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pe principiile definite în Recomandarea 1201/1993 a Consiliul Europei, să restituie proprietăţile naţionalizate ale bisericilor şi să permită înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor bisericeşti.

“Solicităm ca aceste angajamente să fie onorate, demonstrând astfel că criteriile de aderare la Schengen vor fi respectate pe termen lung”, a declarat Balázs Izsák.

Acesta a adăugat că doresc să prezinte lumii o ţară care îşi respectă pe deplin şi cu bună credinţă angajamentele internaţionale. Balázs Izsák a făcut referire specială la cazul Recomandării 1201/1993 a Consiliului Europei. Articolul 11 din recomandare prevede că regiunile unde sunt majoritare persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul să dispună de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului.

“Acest lucru înseamnă, în esenţă, autonomia teritorială”, a declarat preşedintele Consiliului Național al Secuilor.

Balázs Izsák a mai adăugat că scrisoarea adresată premierului o va trimite şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului României, deoarece îndeplinirea angajamentelor implică şi sarcini legislative. Acesta a mai adăugat că CNS a elaborat un proiect de statut pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, care a fost respins de mai multe ori de Parlamentul României.

“Dacă o resping, atunci să ne explice cum intenţionează să îndeplinească angajamentele articolului 11 din Recomandarea 1201. Îi vom asculta. Aşteptăm sugestiile domniilor lor. Noi avem o propunere, noi avem o viziune, dânşii au un angajament. Pentru acest angajament trebuie să aibă şi o viziune proprie”, a explicat Balázs Izsák.

Acesta a anunţat că scrisoarea adresată prim-ministrului este însoţită de 108 pagini de documente, la care se fac referiri în scrisoare. La conferinţa de presă a participat şi József Kulcsár Terza, deputat al Alianţei Maghiare din Transilvania, care s-a angajat să depună documentul CNS în Parlamentul României.