Rezultat neașteptat la CSM: Ambele candidate pentru funcția de președinte au fost respinse. Cine va asigura interimatul
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a reunit, joi, pentru a-şi alege noua conducere. Niciuna dintre cele două candidate la șefia CSM nu a fost votată de Secția pentru judecători, motiv pentru care Bogdan Mateescu va prelua interimatul. Procurorul Nicolae-Andrei Solomon a fost votat vicepreședinte al instituției.
UPDATE 15.20. Oficial: Actualul președinte preia interimatul
CSM anunță oficial că cele două judecătoare nu au fost votate de Secția pentru judecători a CSM. În acest context, judecătorul Bogdan Mateescu, actualul președinte al Consiliului, va prelua interimatul.
„În raport cu soluția Secției pentru judecători, prin care nu s-a desemnat niciun candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât ca funcția de președinte să se exercite ad interim, până la alegerea unui nou președinte, de către președintele în funcție, dacă, până la data de 06.01.2022, inclusiv, nu se alege un nou preşedinte”, a transmis sursa citată.
CSM precizează că procurorul Nicolae-Andrei Solomon a fost votat vicepreședinte al instituției. El a primit 14 voturi pentru și 5 împotrivă.
UPDATE 14.30. Actualul președinte, Bogdan Mateescu, s-a autopropus să fie votat președinte interimar al CSM
Actualul președinte, Bogdan Mateescu, s-a autopropus, în plenul Consiliului, să fie votat președinte interimar al CSM, după ce ambele candidate pentru această funcție au fost respinse.
El ar putea prelua interimatul până când va fi ales un nou candidat pentru șefia CSM, acest lucru urmând să aibă loc în ianuarie.
UPDATE 14.00. Ministrul Justiției: Am votat-o pe Andrea Chiș
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a spus, joi, după ce a ieșit de la CSM, că secția pentru judecători a respins ambele candidaturi pentru conducerea Consiliului Superior al Magistraturii.
El a mai spus că a votat pentru Andrea Chiș.
„E un rezultat neașteptat și inconfortabil din perspectiva ședințelor de plen. Vom vedea ce se întâmplă la plen, dar în orice caz Consiliul are nevoie de stabilitate și de funcționalitate. Vedem ce opinii se exprimă la Plen și care este cadrul legal. Eu am votat pentru doamna Chiș, nu e un secret. Dar ce am remarcat a fost spiritul de colegialitate cu care ambele candidate și-au susținut proiectele”, a spus ministrul Justiției.
UPDATE 13.50. Ambele candidate pentru funcția de președinte al CSM au fost respinse
Judecătoarele Andrea Chiș și Gabriela Baltag, candidate pentru funcția de președinte al CSM, au fost respinse, au spus pe GANDUL, surse din cadrul Consiliului.
Candidaturile lor au fost respinse, joi, de membrii Secției pentru judecători din cadrul CSM.
Conform sursei citate, Andrea Chiș a obținut 3 voturi pentru, 8 împotrivă, iar Gabriela Baltag a avut 2 voturi pentru, 2 nule și 7 împotrivă.
UPDATE 12.30. Andrea Chiș: Magistrații ar trebui să primească consiliere psihologică
Judecătoarea Andrea Chiș, una dintre candidatele la șefia CSM, a spus, în timpul prezentării proiectului managerial, că magistrații ar trebui să primească consiliere psihologică, dincolo de cea asigurată de instanțe în prezent.
Ea spune că, din cauza volumului mare de muncă, magistrații ajung să sufere de burnout, motiv pentru care această categorie profesională ar trebui să primească din partea statului bani pentru a merge la psiholog.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare, transmite Agerpres.
În CSM sunt nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ICCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor celor 19 membri aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte CSM au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.
Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.
Cine sunt membrii Consiliul Superior al Magistraturii în prezent:
Judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti
Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov
Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj
Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ
Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov
Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara
Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Din CSM fac parte procurorii:
Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti
Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş
Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri ai CSM din partea societăţii civile.
Citiți și: