Prima pagină » Actualitate » Constantin Hazarian, consilier general: „Nicușor Dan va candida din nou” / Ce „șantaj electoral” ar putea să facă actualul primar | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Constantin Hazarian, consilier general: „Nicușor Dan va candida din nou” / Ce „șantaj electoral” ar putea să facă actualul primar | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Constantin Hazarian, consilier general PNL, și președintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului General al Muncipiului București, a declarat, luni seară, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că Nicușor Dan va candida pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, dar va face un „șantaj”.

„În momentul de față, de la începutul mandatului, i-am solicitat public primarului general să reia și să comande reluarea Planului Urbanistic General. Lucru care este posibil să se întâmple la începutul anului. Dar care vor fi consecințele deblocării târzii a acestui proiect?! Probabil că se va finaliza în următorul mandat. Și în acel moment ne vom trezi cu următorul șantaj: Domnul primar general Nicușor Dan va veni și va spune: Dacă mă mai alegeți încă un mandat, finalizez Planul Urbanistic General, pentru că l-am deblocat. Dacă nu, s-ar putea să vină altcineva și să-l blocheze din nou”, a declarat Constantin Hazarian în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

Potrivit consilierului PNL, Nicușor Dan ar putea candida din nou.

„Eu cred că va mai candida, și acesta este unul dintre motivele pentru care a întârziat Planul Urbanistic General, pentru că el putea să-l deblocheze  de la începutul mandatului, se asigura că până la finalul mandatului este finalizat Planul Urbanistic General și este și adoptat” a mai declarat Constantin Hazarian.

„Bulevardul Magheru este rușinea rușinilor / În Blocul Patria, proprietarii închiriază apartamente, iar blocul stă să cadă”

Constantin Hazarian, consilier general PNL, și președintele Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului General al Muncipiului București, a mai declarat, luni seară, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că pe bulevardul Magheru din Capitală clădirile arată ca după război, iar în Blocul Patria, imobil foarte degradat, unii proprietari închiriază apartamente.

„În ultimii doi ani s-au mai finalizat din proiectele începute în mandatul de dinainte (…) S-au obținut finanțări, inclusiv pe PNRR, pentru realizarea și a altor consolidări. Acum, tristețea mea este că noi, la ora actuală, nu avem o strategie de consolidare și de repunere în circuitul cultural și economic a unor zone foarte importante. Dau un exemplu: Bulevardul Magheru este rușinea rușinilor, ca într-o capitală europeană, cel mai important bulevard să devină un tunel. Să intri cu mașina într-o parte, să ieși în partea cealaltă, iar clădirile sunt ca după război, stau să se dărâme”, a precizat Constantin Hazarian în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” de luni seară.

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și