Consum uriaș de morfină în pandemie la Spitalul Județean din Arad. Peste 5.000 de doze, folosite la o secție ATI cu 12 paturi. Ce spune directorul medical
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad a început o anchetă internă după ce în această unitate medicală s-ar fi constatat un consum de morfină foarte mare în perioada pandemiei, respectiv între aprilie 2020 și mai 2021. Directorul medical al spitalului a declarat pentru Gândul că este vorba de consumul de morfină de la secțiile de ATI.
„Am cerut diferite rapoarte pentru perioada aprilie 2020- mai 2021 referitoare la consumul de morfină la nivelul secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă – din cadrul spitalului – care au tratat pacienți infectati cu virusul SARS CoV-2 .
Situațiile primite sunt analizate de către medici specialiști, care la final ne vor înainta concluziile acestei analize. De asemenea sunt verificate și foile de observație ale pacienților” a declarat, pentru Gândul, dr. Lenuța Timiș, director medical interimar SCJU Arad.
Potrivit reprezentanților spitalului din Arad, pentru perioada respectivă s-a constatat un consum de morfină extrem de mare la nivelul secțiilor de Terapie Intensivă, care ar fi fost administrat pacienților cu Covid-19.
S-ar fi consumat în total 11.000 de doze de morfină
Potrivit unor surse medicale din cadrul spitalului, ar fi vorba de 11.000 de doze de morfină consumate în perioada pandemiei. Mai mult, jumătate din aceste doze ar fi fost folosite doar pentru o secție ATI cu 12 paturi, care a fost folosită pentru tratatrea pacienților cu Covid-19.
Morfina, un calmant foarte puternic
Reprezentanții unitității medicale spun că deocamdată nu este în desfășurare o anchetă a poliției, ci doar una internă, făcută de conducerea unității medciale.
Morfina este unul dintre cele mai puternice analgezice care se folosesc deobicei pentru pacineții cu boli în fază terminală, iar prescrierea acesteia se face atunci când durerile sunt foarte mari.