Miercuri, 28 iulie 2021, au fost depășite valorile consumului record de electricitate în sezonul de vară înregistrate acum două săptămâni, transmite joi Transelectrica. Având în vedere prognoza meteorologicã de caniculã, Dispecerul Energetic Național estimează valori similare ale consumului de energie electrică și pentru zilele următoare.
Astfel, ieri, a fost înregistrat un consum instantaneu maxim de 8.865 MW, în intervalul orar 13:00 – 14:00, și un consum mediu al zilei de 7503 MW, cu 29 MW mai mult decât consumul mediu al zilei de 15 iulie 2021, când a fost înregistrat precedentul record, transmite Transelectrica.
Recordul național anterior datei de 15 iulie anterior fusese atins tot cu două săptămâni mai înainte, în 30 iunie, când consumul maxim instantaneu a fost de 8.656 MW. Consumul înregistrat la 30 iunie 2021, a fost acoperit din producția de energie electrică internă, în același timp înregistrându-se și un sold mediu de export de 38 MW.
Înainte de 30 iunie, recordurile anterioare au fpst atinse în 25 iunie și apoi, în vara anului 2019, în data de 2 iulie, când s-a înregistrat o medie orară de 8.335 MW, în intervalul 13-14, respectiv o medie a consumului din întreaga zi de 7287 MW, potrivit datelor Transelectrica.
În istoricul ultimilor 5 ani, cel mai mare consum instantaneu de energie electrică a fost consemnat iarna, respectiv în luna ianuarie 2017, cu o valoare de 9.930 MW.
Consumul mediu de energie electrică realizat la nivel național de miercuri a fost acoperit din producție internă (6.787 MW) și din import (716 MW), a transmis Transelectrica .
„În această perioadă, cu foarte multe lucrări de mentenanță, atât interne, cât și externe, Transelectrica asigură o capacitate transfrontalieră semnificativă cu țările cu care funcționează interconectat – Bulgaria, Ungaria, Serbia și Ucraina – de 2.100 MW la export din România și de 2.250 MW la import în România. Având în vedere prognoza meteorologică de caniculă, Dispecerul Energetic Național estimează valori similare ale consumului de energie electrică și pentru zilele lucrătoare următoare”, se arată în documentul transmis.
Joi dimineața, la 9:29, producția națională este de 6.574 MW, consumul, 7.919 MW, astfel că din import provenea cantitatea de 1.345 MW.
România importa energie și în contextul în care Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National, miercuri seara, ca urmare a unei avarii în sistemul energetic care a afectat partea clasică, după cum a anunțat Nuclearelectrica.
Astfel, producția de energie nucleară s-a înjumătățit, de la aproximativ 1.300 MW, de la ora 23:00, ,a 6.571 MW, joi dimineața, la ora 9:28 (9.75% din producția națională).
Joi, la ora 16:33, consumul era de 8.483 MW, cu o medie orară de 8.615 MW, în timp ce producția era de 7.007 MW, astfel că o cantitate de 1.475 MW venea din import.
Ultimele zile ale acestei luni si primele zile ale lunii august vor aduce un val intens de căldură în zona de sud-est a Europei.
Temperaturile urmează să depășească pragul de 40 de grade Celsius în unele zone și vor ajunge chiar și la 45 de grade Celsius în Grecia, informează Digi24, care citează severe-weather.eu.
În acest context, există riscul de izbucnire a unor incendii de vegetație în Peninsula Balcanică.
Luna iulie a adus un val de căldură sever în părțile sudice și sud-estice ale continentului european. În vestul continentului vremea a fost mai blândă, iar valurile de căldură au lipsit din această regiune.
Valul de căldură care lovește sudul și sud-estul Europei va fi extrem și va persista pentru cel puțin o săptămână, în unele zone chiar mai mult. În același timp, un nor masiv de praf saharian urmează să pătrundă în centrul Europei.
Vârful de temperatură este așteptat să depășească 40 de grade Celsisus. În unele zone ale sudului peninsulei balcanice, sudului Italiei și altor părți ale Mediteranei se așteaptă temperaturi chiar de 45 de grade Celsius.
Acest val de căldură extremă va afecta părți ale Italiei, Serbiei, Macedoniei, Albaniei, României, Bulgariei și Greciei.
Masa de aer uscat va crește puternic potențialul de aprindere a vegetației din regiunile sudice ale Europei, mai ales în contextul în care regiunea a fost afectată și de secetă.
De altfel, insula italiană Sardinia este deja afectată de incendii puternice de pădure.
De asemenea, și Turcia a început să se confrunte cu incendii de vegetație.
Meteorologii au anunțat că Bucureştiul şi șase judeţe din țară se vor afla joi, vineri şi sâmbătă sub Cod portocaliu de caniculă. Vor fi temperaturi de până la 40 de grade, cu disconfort puternic. De asemenea, în 10 județe vor fi vijelii puternice și grindină.