CONTESTAȚIA procurorilor la decizia de lăsare în libertate a lui Adrian Marțian, judecată la Tribunalul Hunedoara: „Pericol public”
Judecătoria Deva a decis, în data de 19 septembrie 2024, cercetarea în stare de libertate a milionarului Adrian Marțian. Omul de afaceri – fost patron UTA – a ajuns în atenția presei după mai multe dispute cu fosta sa parteneră de viață, mama celor trei copii care fuseseră dați dispăruți, iar acum se află în custodia statului român. Procurorii, însă, au depus contestație la lăsarea în libertate a milionarului, iar magistrații de la Tribunalul Hunedoara o vor judeca.
În exclusivitate pentru Gândul, surse judiciare au declarat că procurorii consideră că milionarul Adrian Marțian este un „pericol public” și vor ca acesta să fie arestat.
„La Tribunalul Hundoara se va judeca, în cursul acestei săptămâni, contestația procurorilor la decizia magistraților de la Judecătoria Deva de lăsare în libertate, fără altă măsură preventivă, a lui Adrian Marțian.
Procurorii vor ca acesta să fie arestat, considerând că e pericol public. Unul dintre complicii omului de afaceri a fost pus și el în libertate, după ce fusese reținut.
Poliția lucrează la depistarea celor care i-au trecut fraudulos pe minori în Serbia. Se știe până acum doar că aceștia au fost scoși din țară cu o dubiță de către un cunoscut al lui Marțian”, au declarat sursele judiciare.
Cei trei copii dispăruţi din Hunedoara au fost găsiţi în Serbia, împreună cu tatăl lor
La începutul săptămânii trecute, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia a trei fraţi care erau în grija unei bone. Imediat poliţiştii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea celor trei copii.
Marţi, în spaţiul public a apărut un clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată.
Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.
La ieșirea din sala de judecată, Marțian a declarat că putea rămâne în Serbia, dar nu a făcut-o pentru că vrea să fie lângă copiii lui și să îi recupereze. Cei trei copii dispăruţi din Hunedoara au fost găsiţi în Serbia, împreună cu tatăl lor, care i-a dat inițial dispăruți.
Omul de afaceri a fost luat în custodia Poliției Române, după ce vineri dimineață a fost predate de autoritățile sârbe, în baza unui mandat de aducere. (mai multe detalii AICI)
Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor
Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, fosta sa parteneră, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia celor trei frați.
Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.
Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.
Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. (alte informații AICI)
Citește și: