Spațiul public continuă să „fiarbă” după moartea tinerei de 19 ani care a fost atacată de urs în Munții Bucegi.
Silviu Chiriac, specialist în carnivore mari, a explicat, într-un interviu acordat HotNews, că acest comportament nu este unul obișnuit pentru un urs, întrucât acest animal nu vânează oameni.
Iar faptul că ursul a atacat-o direct pe tânără este și mai ciudat, spune specialistul.
„Știți dumneavoastră exact care a fost contextul? Ne putem da cu părerea în momentul în care vedem niște rapoarte finalizate de instituțiile abilitate, astfel încât să înțelegem exact despre ce este vorba. Când vor apărea toate rapoartele – de la Salvamont, Jandarmerie, Inspectorarul General de Poliție, Parchetul care analizează cele două dosare penale deschise in rem, raportul de medicină legală și raportul de la ANSVSA, atunci vom înțelege întregul context.
Acum au apărut rezultatele parțiale ale raportului de la medicină legală, nu se știe dacă decesul a fost cauzat de rănile provocate de urs sau de căderea în gol și lovirea de stânci.
Până nu se constată că în interiorul organismului ursului ar exista țesut uman, nu avem nici cea mai mică posibilitate de a afirma că ursul respectiv a făcut o prădare directă.
Mai ales că în toată istoria modernă a Europei nu a existat niciun caz de prădare clară înregistrată la om, prădare însemnând momentul în care un urs a atacat un om pe care l-a și consumat.
Eu spun să mai aveți un pic de răbdare. Mass-media ar trebui să ceară insistent ca toate aceste documente să vă fie puse la dispoziție, astfel încât să interpretăm pe bună dreptate și în cunoștință de cauză ce s-a întâmplat acolo. Astfel nu facem decât niște ipoteze care nu fac bine nici oamenilor, nici turiștilor, nici speciei ursului, nici autorităților”, a declarat acesta pentru sursa citată.
Diana Maria, o tânără de doar 19 ani care abia absolvise liceul, a fost ucisă de un urs marți, 9 iulie, pe traseul Jepii Mici, Valea Prahovei. Incidentul șocant a avut loc în fața iubitului ei, care a relatat anchetatorilor că se îndreptau spre cascada Spumoasa când au întâlnit ursul pe potecă.
Tânărul a mărturisit că planificaseră inițial un alt traseu, dar Diana a insistat să meargă pe Jepii Mici. Această schimbare de planuri a avut consecințe tragice.
În timp ce se aflau pe traseu, ursul a atacat-o pe tânără și a tras-o într-o râpă adâncă. Iubitul fetei, martor la scena terifiantă, a sunat imediat la 112, sperând până în ultimul moment că Diana va supraviețui. Echipele de salvare s-au mobilizat rapid, dar, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Tânăra a murit din cauza rănilor severe. Citește mai mult…
Sursa foto: Envato Elements