Continuă scandalul „Lagărului de concentrare” al câinilor din București! Tudor Tim Ionescu acuză că a fost lovit cu mașina în timp ce filma la locul groazei, unde au fost arse mai multe animale! VIDEO
Fostul consilier municipal Tudor Tim Ionescu, cunoscut iubitor de animale, susține că a fost lovit de o mașină în timp ce filma la adăpostul groazei din București, acolo unde Poliția și ASPA au găsit cel puțin două containere cu animale incendiate!
„Tentativă de intimidare din partea mafiei?
În timp ce filmam lângă lagărul de concentrare al mafiei câinilor fără stăpân de pe cheiul Dâmboviței la periferia Bucureștiului (unde au fost arși câini în containere), o mașină cu numere de Constanța m-a lovit, chiar lângă mașina de Poliție!
Cu un tupeu maxim, individul a trecut pe lângă perimetrul delimitat clar de Poliție și s-a făcut că nu înțelege că nu are voie să treacă pe acolo…
Înțeleg că una din persoanele implicate în lagărul de câini de acolo ar avea și-n Constanța un lagăr similar…să fie deci coincidență oare prezența acestui individ din mașina CT…. ?”, a scris Tudor Ionescu pe pagina sa de Facebook.
GÂNDUL.RO a dezvăluit, sâmbătă, în exclusivitate, neregulile și problemele groaznice de la adăpostul ilegal din sectorul 3!
Poliția și ASPA au desfășurat sâmbătă percheziții la o adresă din sectorul 3 al Capitalei, unde este amenajat un adăpost ilegal de animale, și unde s-au găsit mai multe animale moarte.
„Este vorba de peste 10 câini morți gasiți în mai multe containere, iar unele cadavre sunt incendiate. Este un masacru ce este acolo. S-a deschis o anchetă penală”, au declarat pentru GÂNDUL.RO surse din cadrul Primăriei Capitalei.
Cea care deține adăpostul este o fostă angajată ASPA, iar iubitul ei este angajat și în prezent la Protecția Animalelor
Cel care gestionează din umbră „Adăpostul Groazei” din sectorului 3 este chiar un angajat al ASPA. M.A.O. este în prezent în concediu de creștere a copilului și va fi cercetat disciplinar când se va întoarce la serviciu. Potrivit surselor GÂNDUL.RO, cea care gestionează oficial adăpostul unde s-au incendiat cățeii este iubita lui M.A.O, și ea fostă angajată ASPA.
Potrivit surselor GÂNDUL.RO, cei care se ocupau de gestionarea adăpostului cereau bani de la iubitorii de animale pentru a avea „grijă” de câini. „Făceau bani frumoși de pe Facebook, din donații”, susțin sursele noastre.