Prima pagină » Actualitate » CONTRACT de 328 de milioane de euro, încheiat de România cu Rheinmetall, pentru apărarea aeriană: „Va consolida capacitățile defensive ale UE și NATO”

CONTRACT de 328 de milioane de euro, încheiat de România cu Rheinmetall, pentru apărarea aeriană: „Va consolida capacitățile defensive ale UE și NATO”

CONTRACT de 328 de milioane de euro, încheiat de România cu Rheinmetall, pentru apărarea aeriană:
Premieră în România! Un elicopter a tras cu o rachetă de tip Spike asupra unei ţinte navale / Sursă FOTO: Lt. Anca Medrea via Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană - Facebook

România a semnat un contract de 328 milioane de euro cu Rheinmetall AG pentru revizuirea sistemelor de artilerie de apărare aeriană ale țării, a anunțat vineri producătorul german de armament, într-un comunicat de presă. Rheinmetall a declarat în aprilie că construiește un centru de întreținere și logistică militară în Satu Mare, România, pentru a întreține armele folosite pentru războiul din Ucraina.

Potrivit economedia.ro, ca parte a acordului, Rheinmetall va livra patru sisteme, precum și instruire, piese de schimb, dar și alte servicii. Două sisteme urmează să fie livrate în următorii doi ani, iar alte două în termen de trei ani.

„Această primă comandă substanțială din partea guvernului român ne extinde amprenta în Europa Centrală”

Compania a precizat în comunicatul trimis că acest pas marchează prima comandă majoră a Rheinmetall din România.

„De asemenea, subliniază rolul Rheinmetall ca furnizor principal de sisteme de apărare aeriană la sol. În plus, comanda va consolida capacitățile defensive ale UE și NATO pe flancul estic al Europei, ceea ce ne bucură foarte mult”, declară Armin Papperger, președintele consiliului executiv al Rheinmetall AG.

La Satu Mare, în România, aproape de granițele țării cu Ucraina și Ungaria, Rheinmetall operează deja de câteva luni un centru de service, unde asigură întreținerea și service-ul vehiculelor militare.

Fiecare dintre sistemele comandate include un sistem de control al focului numit Oerlikon Skymaster TLCN, un radar de urmărire numit X-Band Tactical Acquisition Radar 3D (X-TAR3D), șase tunuri de 35 mm numite GDF009 TREO Oerlikon Twin Guns și două camioane pentru a transporta sistemul de control al focului și radarul de urmărire.

A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici  de a fi la curent cu ... vezi toate articolele

Citește și