Un control antifraudă la o societate bucureșteană din domeniul ride-sharing a scos la iveală diferențe fiscale de 5 milioane de lei, anunță ANAF. Mai exact, în urma controlului făcut de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF, a reieșit că există nereguli în modul de înregistrare în evidența financiar-contabilă a veniturilor obținute în perioada august 2020 – iunie 2024 a societății respective.
Firma bucureșteană care activează în domeniul transportului alternativ de persoane, pe platformele de ride-sharing Uber, Bolt și Clever.
„În urma verificărilor, s-au constatat diferențe de impozit și contribuții (la asigurarea de sănătate, pensie, șomaj) în valoare totală de 5.064.057 lei, sume care nu au fost calculate, reținute și virate la bugetul consolidat al statului”, au precizat reprezentanții ANAF.
Inspectorii ANAF-DGAF au constatat că au fost încălcate prevederile legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și vor sesiza organelor de urmărire penală competente.
„Atragem atenția asupra faptului că angajații nu beneficiază de protecția legală prevăzută de legislația muncii, ceea ce generează atât riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora, cât și sancțiuni pentru angajatorul care nu respectă obligațiile legale de înregistrare a contractelor de muncă și contribuțiile aferente”, se mai arată în comunicatul ANAF.
Reamintim că joi inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au descoperit nereguli fiscale la trei societăți care activează în livrarea de produse prin platforme de food-delivery.
În urma controalelor desfășurate, aceștia au identificat nerespectarea legislației financiar-contabile privind taxele și contribuțiile sociale datorate bugetului general consolidat al statului, precum și a reglementărilor referitoare la TVA.
Concret, cele trei societăți nu au declarat corect impozitul pe veniturile salariale și contribuțiile sociale aferente prin nedeclararea timpului real de muncã al angajaților și prin crearea unui mecanism pentru obținerea unui avantaj fiscal necuvenit prin neîncheierea contractelor individuale de munca pentru livratori.
Sursa FOTO: Gândul
CITIȚI ȘI: