Controversatul proiect al supermarketurilor din Bran, faza penală: ”Oamenii nu își doresc să își crească nepoții și copiii în curtea unui supermarket”
Noi aspecte importante ies la iveală în situația incandescentă creată în comuna Bran de intenția autorităților locale de a aviza favorabil construirea unor supermarket-uri în apropierea stațiunii și a Castelului Bran.
Vecinii locațiilor unde se dorește construirea supermarketurilor sunt exasperați de faptul că autoritățile fac abstracție de nenumăratele lor notificări prin care își manifestă dezacordul ferm de amplasarea acestora lângă casele lor.
Aceștia sunt hotărâți să depună plângeri penale la DNA împotriva tuturor consilierilor care vor vota în favoarea proiectelor și au și anunțat intenția lor acestora prin adrese înregistrate deja la Consiliul Local, informează evz.ro.
Autoritățile din Bran se încăpățânează să meargă mai departe
Oamenii sunt la limita răbdării. Posibilitatea de a se trezi cu magazine mari, trafic, poluare și zgomot infernal lângă curtea casei lor îi îngrozește. În acest sens, aceștia au făcut toate demersurile legale pentru a-și expune motivele pentru care nu își doresc să își crească nepoții și copiii în curtea unui supermarket. Până la acest moment, autoritățile au rămas surde la toate aceste argumente și se încăpățânează să meargă mai departe cu aceste proiecte indiferent de consecințe.
Astfel, vecinii au transmis prin nenumărate adrese oficiale autorităților argumentele lor împotriva construcțiilor. Mai mult, văzând că autoritățile nu iau nici măcar în discuție aceste argumente, vecinii au procedat la atacarea în instanță a certificatelor de urbanism emise de Primăria Bran pentru cele două proiecte, dosarele aflându-se în acest moment pe rolul instanțelor din Brașov.
”Obligația dezvoltatorilor de a obține acordul în formă autentică al tuturor vecinilor”
Conform legislației aplicabile, în certificatele de urbanism emise de Primăria Bran pentru construirea supermarketurilor este menționată obligația dezvoltatorilor de a obține acordul în formă autentică al tuturor vecinilor terenurilor, conform legii construcțiilor, dat fiind că se solicită schimbarea încadrării urbanistice din rezidențial în comercial.
Deși acești vecini și-au manifestat în scris către Primăria Bran dezacordul cu astfel de proiecte, autoritățile locale fac abstracție de acest lucru, încălcând flagrant prevederile legale, lucru care poate atrage răspundere penală.
Ca atare, vecinii au decis să se adreseze Direcției Naționale Anticorupție cu plângeri penale împotriva consilierilor locali.
Notificarea adresată consilierilor locali menționează, printre altele, că:
„(…) vă aduc la cunoștință că, în măsura cu demersurile privind modificarea PUZ înaintate prin Proiectul de HCL vor continua în ciuda repetatelor notificări pe care vi le-am adresat menționând că NU îmi exprim acordul cu privire la modificarea funcțiunii existente a zonei în cauză, subsemnatul voi înainta plângeri penale Direcției Naționale Anticorupție împotriva tuturor membrilor consiliului local al comunei Bran pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Astfel cum am arătat prin adresa înaintată Primăriei Comunei Bran în data de 08.09.2021, potrivit art. 27 alin. (1) lit. c), modificarea funcții existente a zonei în cauză impune acordul subsemnatului exprimat în formă autentică, pentru situația în care noua funcția a zonei creează situații de disconfort generate de incompatibilități între funcțiunea preexistentă.
Avizul de oportunitate privind modificare funcțiunii zonei prin elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal presupune și analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali.
În contextul în care, așa cum am arătat prin adresa transmisă către Primăria Comunei Bran, proiectul de modificare propus nu este unul oportun pentru zona de destinație, dată fiind funcționalitatea actuală, respectiv cea de locuințe și funcțiuni complementare și modificarea acesteia într-o funcțiune comercială.
Infracțiunea de abuz în serviciu presupune, potrivit Codului penal, fapta funcționarului public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Prin urmare, emiterea avizului favorabil privind proiectul de modificare a PUZ-ului presupune o vătămare a drepturilor subsemnatului, vătămare provocată de actul emis în mod defectuos, cu nerespectare dispozițiilor legale, de către membri consiliul local al comunei Bran.
În consecință, subsemnatul voi apela la Direcția Națională Anticorupție și la celelalte organe competente pentru atragerea răspunderii penale a membrilor consiliului pentru emiterea în mod abuziv a avizului favorabil emis prin hotărârea de consiliu ce va fi pronunțată.”
Un avocat specializat în dreptul urbanismului pentru un punct de vedere legat de cele de mai sus a declarat:
”Din punct de vedere legal și al procedurii, demersul Consiliului Bran de a aviza oportunitatea dezvoltării unui astfel de proiect FĂRĂ acordul vecinilor este un demers destinat eșecului. Chiar dacă aceștia, consilierii adică, vor decide să facă abstracție de punctul de vedere exprimat de vecini și să avizeze favorabil proiectele în ședința de Consiliu, la momentul autorizării construcțiilor, Primăria nu va putea emite în mod legal autorizația fără acest acord al vecinilor. Din punctul meu de vedere, orice act pe care consilierii îl fac din acest moment în sensul avizării proiectelor fără acordul vecinilor, va atrage răspunderea penală dar și patrimonială a fiecărui consilier”.