CONTROVERSE după ce trei urși au fost împușcați în Harghita pentru că erau un pericol pentru oameni. Viceprimar: „Mama lor i-a crescut cerșetori”

Publicat: 22 05. 2024, 14:41
Fotografie cu caracter ilustrativ

Trei urși au fost împușcați, în noaptea de marți spre miercuri, în județul Harghita, după ce au intrat în orașul Miercurea Ciuc.

Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru că animalele reprezentau un pericol și, deși au fost făcute eforturi pentru îndepărtarea lor, acestea nu au dat rezultate.

Bors Bela, viceprimarul municipiului, spune că echipajele de intervenție au încercat, fără succes, să captureze sau să alunge animalele sălbatice, dar, în final, a fost luată decizia uciderii urșilor, pentru că aceștia reprezentau un real pericol pentru cetățeni.

„În ultima săptămână, înainte de Rusaliile catolice, dar şi după, trei urşi ne-au îngreunat viaţa în zona Şumuleu. Acum două nopţi au intrat în intravilanul municipiului unde erau mai multe case şi timp de şase ore am încercat, fără succes, să îi capturăm. Am reuşit în cele din urmă să îi alungăm, dar ieri seară, în jurul orei 20:00, am primit din nou un apel 112 legat de prezenţa celor trei urşi pe o stradă, în apropierea casei Fodor. Ne-am deplasat împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Ambulanţa şi aşa mai departe şi am constatat că cei trei urşi se aflau acolo, au încercat să intre în casă, au golit tomberoanele, au căutat de mâncare şi nu au vrut să plece cu niciun chip, nici când au pornit sirenele (…)

Aşa că am chemat Asociaţia Vânătorilor Szilos cu care avem contract pentru astfel de situaţii şi pe medicul veterinar şi am încercat din nou alungarea urşilor, dar ei şi-au continuat drumul pe altă stradă, iar când au ajuns la pârtia de schi, pur şi simplu, nu au mai vrut să plece. În final, după o acţiune de peste două ore, comisia a luat decizia de a-i extrage. Nici după prima împuşcătură ceilalţi doi urşi nu au plecat, aşa că vânătorul a fost nevoit să îl împuşte şi pe al doilea, iar apoi şi pe cel de al treilea”, a declarat viceprimarul, citat de ziare.com.

Este vorba despre trei urși tineri

Oficialul spune că este vorba despre trei urși tineri, de aproximativ trei ani.

„Sunt trei urşi tineri, de aproximativ trei ani, care în urmă cu 3-4 săptămâni au fost despărţiţi de mama lor. Din păcate, au fost crescuţi în aşa fel încât să îşi procure mâncarea din tomberoane, din curţile sau din casele oamenilor (…) Mama lor i-a crescut cerşetori”, a mai spus viceprimarul din Miercurea Ciuc.

Potrivit viceprimarului, numărul urşilor a crescut considerabil în ultima perioadă, iar localnicii primesc zilnic mesaje RO-Alert privind prezenţa lor în intravilanul localităţii.

„În fiecare zonă a oraşului există câte un grup de urşi, iar zilnic, tot oraşul primeşte mesaje RO-Alert. Cred că avem nevoie de o legislaţie mai fermă ca să putem ţine urşii în frâu”, a concluzionat Bors Bela.

Jandarmeria Harghita a precizat că anul acesta a primit peste 100 de apeluri prin intermediul numărului de urgenţă 112 pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite de oameni, dintre care 13 numai în ultima săptămână.

Citește și:

Iohannis, despre cei trei urși uciși: ,,Este o problemă complicată și, în ultima vreme, legislația a găsit câteva clarificări”

Sursa foto: Shutterstock