Prima pagină » Actualitate » Conversație telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin: Președintele SUA a reiterat că o nouă invazie rusă a Ucrainei va produce suferințe umane pe scară largă și va vulnerabiliza poziția Rusiei

Conversație telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin: Președintele SUA a reiterat că o nouă invazie rusă a Ucrainei va produce suferințe umane pe scară largă și va vulnerabiliza poziția Rusiei

Conversație telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin: Președintele SUA a reiterat că o nouă invazie rusă a Ucrainei va produce suferințe umane pe scară largă și va vulnerabiliza poziția Rusiei

Preşedintele american, Joe Biden, şi omologul rus, Vladimir Putin, au avut sâmbătă o convorbire telefonică pentru a discuta despre situaţia din Ucraina, în condiţiile în care SUA a cerut tuturor cetăţenilor săi să părăsească ţara şi şi-au redus prezenţa diplomatică la Kiev.

”Convorbirea telefonică securizată dintre preşedintele Biden şi preşedintele rus Putin s-a încheiat la ora 12:06, ora de Est a SUA (17:06 GMT)”, a informat sâmbătă serviciul de presă al Casei Albe.

Cei doi lideri au vorbit puţin mai mult de o oră. Biden a preluat apelul la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, Maryland, unde a mers vineri după-amiază.

„Președintele Biden a precizat clar că, dacă Rusia întreprinde o nouă invazie a Ucrainei, Statele Unite, împreună cu aliații și partenerii noștri, vor răspunde decisiv și vor impune Rusiei costuri rapide și severe. Președintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă a Ucrainei va produce suferințe umane pe scară largă și va vulnerabiliza poziția Rusiei. Președintele Biden i-a comunicat clar  președintelui Putin că, deși Statele Unite rămân pregătite să acționeze cu mijloace diplomatice, în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri, suntem la fel de pregătiți pentru alte scenarii”, se arată în comunicatul postat pe pagina web a Casei Albe.

Aceasta a fost prima conversaţie directă între cei doi lideri de la 30 decembrie, când Biden şi Putin şi-au expus clar divergenţele cu privire la Ucraina.

Conversaţia a avut loc după ce SUA au cerut vineri cetăţenilor săi să părăsească teritoriul ucrainean în următoarele 24 până la 48 de ore, din cauza „posibilităţii clare” ca Rusia să atace Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă, care se desfăşoară până pe 20 februarie la Beijing.

Cu doar câteva ore înainte de convorbirea dintre cei doi lideri, guvernul american a ordonat ca 160 de membri ai Gărzii Naţionale din Florida (unul dintre corpurile sale militare de rezervă) să părăsească Ucraina ca măsură de precauţie extremă.

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat ... vezi toate articolele

Citește și