Copii puși în PERICOL de șoferul unui microbuz școlar. Bărbatul, beat, a făcut accident

Publicat: 03 10. 2023, 17:55

Un bărbat care conducea în stare de ebrietate un microbuz școlar a produs un accident rutier în județul Harghita, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Incidentul a avut loc luni și s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, cu toate că în microbuz se mai aflau, pe lângă șofer, șapte elevi și două cadre didactice.

În cursul zilei de luni, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Dârjiu, în timp ce conducea un microbuz şcolar, în care se aflau şapte elevi şi două cadre didactice, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla parcat în faţa unui imobil. Accidentul a avut loc în localitatea Dârjiu şi s-a soldat cu pagube materiale, cele două vehicule fiind avariate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, fiind înregistrată o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

IPJ Harghita mai informează că şoferul prins băut la volan a participat la instruirile organizate de poliţişti pentru persoanele ce conduc mijloacele auto de transport şcolar.

„Este de menţionat că în cadrul activităţilor preventive desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliție Judeţean Harghita pentru menţinerea unui climat optim pe linie de siguranţă școlară, au avut loc instruiri ale persoanelor cu drept de conducere a mijloacelor auto de transport şcolar pentru adoptarea unei conduite optime, prin respectarea tuturor normelor de circulaţie rutieră, atunci când se afla în trafic. De altfel, şi persoana sus-menţionată, aflată la volan, a fost instruită în acest sens de către poliţişti. În acest context, pentru prevenirea producerii de evenimente similare, la nivelul Inspectoratului de Poliție Judeţean Harghita se va proceda la continuarea activităţilor de instruire, cu caracter preventiv, urmând a fi organizate şi acţiuni punctuale de depistare de astfel de cazuri şi de sancţionare a persoanelor vinovate”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Harghita.

Sursa foto: Ziarul de Iași