Copil de doi ani, rănit după ce șoferul mașinii în care se afla s-a izbit într-un alt autoturism și a intrat într-un gard

Publicat: 17 01. 2022, 09:51
Actualizat: 17 01. 2022, 10:38
Lil Durk, rapperul american câștigător de Grammy, a fost arestat sub acuzația de crimă la comandă / FOTO - caracter ilustrativ: Pixabay

Un copil în vârstă de doi ani a fost rănit după ce șoferul mașinii în care se afla s-a izbit într-un alt autoturism și a intrat într-un gard. Bărbatul a fost testat cu etilotestul iar rezultatul a fost negativ.

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 16.00, pe Drumul Național 12 C, transmite Poliția Neamț.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Dămuc, conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Neagra, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, moment în care a părăsit partea carosabilă și a acroșat gardul unui imobil”, potrivit sursei citate.

În urma accidentului, a rezultat rănirea unui minor, în vârstă de 2 ani, din Pângărați, pasager în autoturismul condus de tânărul în cauză.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.