Copilul bătut de mamă și concubin este în moarte cerebrală la Iași. Care sunt șansele să își revină
Copilul de doi ani din comuna Urecheni, județul Neamț, ajuns în comă de gradul al IV-lea la Spitalul de Copii din Iași, cu răni pe tot corpul, a intrat în această dimineață în moarte cerebrală. „Cu durere în suflet vă transmitem faptul că pacientul de 2 ani adus de la Neamț este în moarte cerebrală”, au transmis reprezentanții spitalului.
Managerul Spitalului de Copii Iași a dat detalii, vineri, despre starea micuțului ajuns în grija medicilor de aici.
Părinții nu își pot da vreun acord pentru deconectarea de la aparatele
„În acest moment s-a constatat moartea cerebrală a pacientului în vârstă de 2 ani transferat de la Neamț. Din punct de vedere medical nu mai putem sper la nicio îmbunătățire, este regretabil ce am constatat, dar după toate eforturile echipei medicale pacientul a fost declarat în moarte cerebrală. Avea fracturi vechi și noi, necroză pe fesă, contuzii și echimoze, dar și contuzie cerebrală și hemoragie intracerebrală. Părinții nu își pot da vreun acord pentru deconectarea de la aparatele de menținere a funcțiilor vitale. Nu avem nicio posibilitate de a întrerupe conectarea de la aceste aparate. Depinde de resursele copilului în cât timp va surveni decesul”, Alina Belu, managerul Spitalului de Copii Iași
Mama sa, 20 de ani, și concubinul acesteia, 17 ani, se află în continuare în arest preventiv și urmează să fie judecați pentru vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului. Cei doi au fost cei care au sunat la ambulanță, văzând că micuțul de 2 ani era într-o stare de sănătate din ce în ce mai gravă.
Copilul a fost transferat inițial de la Neamț la Iași la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost realizată o evaluare a rănilor, iar ulterior a fost direcționat către Spitalul de Copii pentru continuarea tratamentului. Aici a ajuns cu mai multe fracturi vechi și noi care par să fie urme de violență, dar unele chiar și mai vechi de două-trei săptămâni.
Cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț au precizat că nu știau de existența acestui caz, pentru că femeia în vârstă de 20 de ani are de fapt domiciliul în județul Bacău. Aceasta stătea fără acte în Urecheni, iar în casa concubinului locuiesc mai multe persoane.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar marți, 1 februarie, au fost arestați preventiv pentru vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Neamţ având ca obiect luarea măsurii arestării preventive. Dispune arestarea preventivă a inculpatei O. L. E., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală (…) și rele tratamente aplicate minorului (…) pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.02.2022 până la data de 02.03.2022, inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B. N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală (…) și rele tratamente aplicate minorului (…) pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.02.2022 până la data de 02.03.2022, inclusiv”, este decizia instanței.