Copilul de 3 ani din Botoșani pe care mama sa l-a aruncat de la etaj s-a TREZIT din comă. Minunea s-a întâmplat chiar de ziua micuțului
Copilul de doar 3 ani pe care mama sa l-a aruncat pe geamul unui hotel din Botoșani a ieșit din comă.
Minunea s-a întâmplat chiar de ziua de naștere a micuțului. În ultima perioadă, medicii au spus că starea de sănătate a copilului s-a îmbunătățit.
După ce fratele său, cu un an mai mic, a murit, fiind și el aruncat de mamă de la etaj, copilul supraviețuitor a ajuns în stare critică la spital, medicii fiind extrem de rezervați cu privire la șansele sale.
„Copilul a fost adus în stare foarte gravă, în stare de comă profundă, foarte aproape de ce numim noi moarte cerebrală. Din păcate, nu sunt leziuni care să poată fi rezolvate neurochirurgical. Am reușit doar să-i punem un captor de presiune intracraniană care ne poate ajuta pentru tratamentul specific de terapie intensivă al acestui copil. Deocamdată este foarte instabil hemodinamic”, spunea la acea vreme Marius Dabija, directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.
Chiar și așa, minunea s-a întâmplat chiar de ziua lui, copilul trezindu-se din comă.
Tatăl micuțului, grav încercat de tragedia care i-a lovit familia, are acum motive de bucurie, însă medicii spun că băiețelul trebuie să rămână în continuare în spital, arată bzi.ro.
Mama copilului rămâne în arest preventiv, deoarece anchetatorii au concluzionat că avea discernământ în momentul producerii tragediei.
Mesajul mamei din Botoșani care și-a aruncat copiii pe geam, comentat de criminologul Dan Antonescu
Mesajul trimis de mama ucigașă din Botoșani către tatăl copiilor ei a fost comentat de criminologul Dan Antonescu. Femeia și-a aruncat pe fereastră cei doi copii, de la etajul al doilea al unui motel în care s-a cazat, în Botoşani, apoi a ameninţat că se sinucide.
Dan Antonescu este de părere că gestul femeii „este faptă de răzbunare”.
„Are cumva un conflict mai vechi al celor doi soți, care probabil că a escaladat. Rațiunea a trecut dincolo de norma de rațiune și a adus-o pe această femeie în pragul unor gesturi sau au determinat-o să facă acest gest absolut inexplicabil.
Pentru că dragostea maternă ar fi trebuit să o oprească să facă vreun rău propriilor copii. Dar asta se va discuta cu ea și se va analiza în cazul în care ea va fi găsită cu discernământ la momentul comiterii faptei”, a precizat criminologul.