Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) acuză o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) acuză o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României
Publicat: 28/06/2023, 15:02

Corpul Experților Contabili acuză că potrivit unei propuneri legislative, înregistrată la Senat cu nr. B398/2023 ia naștere o „bombă cu ceas” pentru securitatea economică a României. CECCAR susține că propunerea legislativă urmărește eliminarea condiției ca societățile care prestează servicii financiar-contabile să fie deținute și administrate de experții contabili – liber-profesioniști, contabili care își desfășoară activitatea autonom, pe proprie răspundere și în mod independent, care au responsabilitatea etică și legală să servească atât interesele specifice ale beneficiarilor serviciilor lor, cât și interesul public, și care sunt sub incidența unui sistem de organizare profesională și de control. Așa-zisa liberalizare ”nu face altceva decât să creeze premisele ca interesul profesional să devină subjugat de interesul capitalului„ susține CECCAR.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) marchează, la 13 iulie 2023, doi ani de la împlinirea unui secol de la reglementarea profesiei și înființarea organismului profesional prin Decret Regal. Oamenii de stat ai acelor vremuri au urmărit asigurarea profesionalismului și eticii în contabilitate, despre care se poate spune că reprezintă știința și arta stăpânirii afacerilor. Astfel, România a intrat la acea vreme în clubul select al țărilor care aveau profesia reglementată.

”În mod inexplicabil astăzi, într-o economie inteligentă și globală, se atacă decisiv tocmai esența profesiei – independența exercitării profesiei, profesionalismul și etica profesională, elemente definitorii pentru garantarea calității serviciilor și acțiunii în interes public. Potrivit unei propuneri legislative, înregistrată la Senat cu nr. B398/2023, se urmărește eliminarea condiției ca societățile care prestează servicii financiar-contabile să fie deținute și administrate de experții contabili – liber-profesioniștii contabili care își desfășoară activitatea autonom, pe proprie răspundere și în mod independent, care au responsabilitatea etică și legală să servească atât interesele specifice ale beneficiarilor serviciilor lor, cât și interesul public, și care sunt sub incidența unui sistem de organizare profesională și de control. Toate acestea în numele unei așa-zise liberalizări care, în fapt, nu face altceva decât să creeze premisele ca interesul profesional să devină subjugat de interesul capitalului” susțin reprezentanții (CECCAR).

Propunerea legislativă este ”disonantă” cu legislația reglementată de marile economii ale lumii

Un alt aspect pe care Corpul Experților Contabili îl acuză este faptul că propunerea legislativă este disonantă cu modul în care profesia contabilă este reglementată în cele mai mari economii ale lumii: SUA, Franța, Italia, Germania, Belgia, Canada, Australia, Japonia etc.

”Modificările propuse introduc un nou prestator de servicii financiar-contabile: societățile de expertiză contabilă care nu sunt controlate de experții contabili și care, în consecință, nu au răspundere profesională și etică. Deși se poate admite că numărul prestatorilor de servicii ar putea crește, trebuie avute în vedere riscurile asupra securității afacerilor, dar și asupra conformării fiscale voluntare a contribuabililor. În mod evident, aceste societăți vor pune accentul pe maximizarea rezultatelor financiare, în detrimentul celor profesionale. Totodată, această „liberalizare” a pieței induce un risc major pentru securitatea afacerilor, pentru securitatea economiei, în ansamblu, având în vedere că, prin efectul Legii nr. 82/1991, s-ar acorda răspunderea pentru conformarea la legislația financiar-contabilă, care implică și conformarea fiscală voluntară, unor societăți pentru care nu există nicio formă de control profesional și etic, nefiind controlate de experți contabili. Aceste modificări ale legislației vor crea premisele apariției unor scheme de fraudă financiară și evaziune fiscală care vor pune la adăpost inițiatorii infracțiunilor prin transmiterea responsabilității către terțe societăți, care nu au răspundere profesională și etică” atrage atenția CECCAR.

Efectul pe termen mediu ar putea fi deprofesionalizarea acestui sector de activitate, esențial pentru a asigura ordinea în economie și crearea de valoare sustenabilă:

„Rolul liber-profesioniștilor contabili este unul esențial pentru un mediu economic stabil și predictibil și pentru creșterea gradului de conformare fiscală voluntară. Dereglementarea profesiei de expert contabil ca profesie liberală, respectiv deprofesionalizarea prestatorilor de servicii financiar-contabile, ar avea un impact negativ în asigurarea creșterii inteligente sustenabile a economiei, în asigurarea securității economice la nivel național”, a precizat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.

„Punerea în aplicare a propunerii legislative ar crea o discriminare a liber-profesioniștilor contabili din România atât în piața internă, cât și în cea globală a serviciilor contabile. Experții contabili vor intra în concurență atât cu prestatori de servicii în domeniul financiar-contabil care nu sunt sub incidența unui sistem de organizare profesională și de control, cât și cu liberprofesioniști din alte jurisdicții, prin deschiderea pieței din România – consecință a eliminării obligației de recunoaștere a calificării profesionale în România –, concomitent cu păstrarea restricțiilor de acces al profesioniștilor români pe alte piețe unde activitatea este reglementată, menținându-se obligația de recunoaștere a calificării profesionale”, a subliniat Robert-Aurelian Șova, purtător de cuvânt al CECCAR, vicepreședinte al Consiliului superior.

CECCAR consideră că prevederile actuale ale OG nr. 65/1994 au un rol esențial în asigurarea calității serviciilor în domeniul contabilității.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament
O manevră riscantă pentru șoferi. Mulți fac o mare greșeală
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cercetătorii au anunțat „o descoperire crucială” în cazul tuberculozei