Corvinul lui Lucescu
Probabil că-s mulți ca mine: oameni care iubesc fotbalul, care se uită cu bucurie la câte un mare meci, care aplaudă execuții perfecte și se emoționează când se cântă imnul României la începutul vreunei mari confruntări. Oameni care, desigur, țin cu o echipă anume, dar care știu să respecte și alți sportivi care își construiesc cariere frumoase, pe la alte cluburi, uneori concurente, din România sau din toată lumea asta mare și diversă.
Ce s-a întâmplat aseară la Hunedoara, în meciul dintre Corvinul și CFR Cluj, seamănă, însă, cu poveștile atât de greu de crezut, pe care le credem mai degrabă inventate, pe care, în draga noastră copilărie, le auzeam de la părinți sau bunici. „Mai știi, măi copile, când i-am bătut pe ăi puternici de la Cluj cu 4 la 0?”.
De Corvinul Hunedoara ce știm? Mai nimic. De fapt, ar fi ceva. Un amănunt care cred că schimbă toată perspectiva: e echipa cu care Mircea Lucescu, în anii 80, când viața era atât de diferită în țara noastră, cu atât de multe lipsuri, cu atât de multe piedici, dar când sportul, cultura și arta contau cu adevărat, reușea să facă o reală performanță. Chiar dacă nu a câștigat vreun campionat, Corvinul lui Lucescu juca în Europa, după ce terminase un campionat pe onorantul loc trei.
Astăzi, la Hunedoara, legenda renaște. Sunt, probabil, oameni acolo care cred în performanță și care investesc în acest sport pe care alții îl batjocoresc, uneori fără să își dea seama. La început de aprilie 2024, ca de nicăieri, cu Mircea Lucescu în tribune, aproape de copiii care îi amintesc de propria tinerețe, Corvinul reușește o calificare în semifinalele Cupei României.
Am să merg și eu la Hunedoara, după mijlocul lunii, pentru o lansare de carte, așa că vorbesc cu oameni din plan local, pentru organizare. Și aflu azi că, după spectaculoasa calificare și apariție în prima scenă a fotbalului românesc, tot programul meu depinde acum de tragerea la sorți care le va decide calea către marele trofeu. Cât de mult contează pentru unii sportul! Cât de mult se pariază în unele locuri pe adevărata performanță! Incredibil.
Legătura dintre cultură, literatură și orice fel de sport e veche. Și ar trebui să fie puternică mereu. Legătura dintre cei mari care ieri și cei care azi vor să ajungă pe locul întâi? Doamne, ajută! să mai existe. Ce face azi Mircea Lucescu, mergând la Hunedoara, aplaudând un mare rezultat și dând din tot ce știe celorlalți, fără niciun fel de încrâncenare, e dovada că unii oameni sunt mari. Mari cu adevărat! Campioni din toate punctele de vedere.
Ce va fi în Cupă – greu de prevăzut. Ce va fi la Hunedoara, după ce această frumoasă speranță numită Corvinul va mai lua niște decizii și va reuși să iasă cât mai mult în lumină? Rămâne de văzut. Dar azi, înspre Apuseni, viața a redevenit frumoasă. Pentru că România nu-i chiar a nimănui. Îl mai are pe Lucescu, îl are, știm, pe Hagi, are câțiva părinți buni care îi veghează pașii prin lume.
Pași mici, uneori pași înapoi, dar pași care, nesupravegheați, ne-ar putea rătăci de tot. Și asta ne-ar mai trebui – o rătăcire adevărată, în drumul lung înapoi spre casă, pe care, uneori, îl uităm tocmai în mijlocul vieții…
Citește și:
Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?