Prima pagină » Actualitate » COȘMARUL unei foste jurnaliste românce din Canada. Chiriașii rău-platnici i-au ocupat casa de 550.000 €, iar ea stă cu fetița pe la cunoștințe

COȘMARUL unei foste jurnaliste românce din Canada. Chiriașii rău-platnici i-au ocupat casa de 550.000 €, iar ea stă cu fetița pe la cunoștințe

O fostă jurnalistă româncă, stabilită în Canada, trece printr-o situație inimaginabilă. Femeia a făcut mari eforturi financiare pentru a putea plăti un avans ca să-și cumpere casa visurilor sale, care a costat 800.000 de dolari canadieni. Deoarece nu mai făcea față cheltuielilor, Marilena Mihăilescu și-a închiriat locuința unei familii care s-a dovedit rău-platnică și care a ajuns să-i datoreze 40.000 de dolari canadieni. Astfel, românca trebuie să plătească rate la bancă pentru o casă în care nu poate locui, deoarece chiriașii nu vor să plece, iar ea nu îi poate evacua din cauza unei legi din perioada pandemiei, care i-ar favoriza pe restanțieri. În tot acest timp, casa a ajuns într-o stare deplorabilă.

În 2022, românca Marilena Mihăilescu, o fostă jurnalistă care a lucrat la mai multe televiziuni, printre care Tele 7 abc, Realitatea TV, N24 și Național TV, stabilită în Canada de aproximativ 15 ani, a reușit să-și împlinească un vis de-o viață: acela de a-și cumpăra o casă. Imobilul, situat în provincia Ontario, a costat 800.000 de dolari canadieni, echivalentul a aproximativ 550.000 de euro.

Femeia, care este divorțată și își crește singură fetița de 13 ani, a făcut eforturi financiare considerabile pentru a strânge avansul de 100.000 de dolari canadieni.

Cum rata la bancă era foarte mare, respectiv 5.000 de dolari, chiar în anul în care a cumpărat-o, Marilena s-a gândit să închirieze casa unei familii cu patru copii, pentru suma de 3.200 de dolari. După o perioadă însă aceștia nu au mai achitat chiria, astfel că restanțele acumulate au ajuns la 40.000 de dolari.

”Au plătit doar până în luna martie 2023, iar de atunci stau gratis în casă”, a spus, pentru Gândul, fosta jurnalistă Marilena Mihăilescu.

”Eu sunt una din victimele acestei legi”

Surpriza a apărut în momentul în care a vrut să-i evacueze pe rău-platnici. În perioada pandemiei de COVID-19, în Canada s-a promulgat o lege care să vină, la acea vreme, în ajutorul chiriașilor, dar care nu a fost actualizată, iar acum s-a întors împotriva proprietarilor.

Astfel, unui proprietar îi este extrem de greu să evacueze chiriașii rău-platnici dacă aceștia din urmă nu locuiesc sub același acoperiș cu el. Dată fiind această situație, românca s-a trezit că trebuie să plătească rate la bancă pentru o locuință de care nu poate beneficia.

Femeia căreia românca i-a închiriat casa în anul 2022 nu vrea să mai plece din casă, deși nu a mai plătit chiria de un an

Există o lege în Ontario, din perioada pandemiei de COVID, care i-a scutit pe oamenii care stăteau în chirie să își mai plătească dările timp de câțiva ani, iar legea nu a fost actualizată. Eu sunt una din victimele acestei legi, sunt o mamă singură, în proces de divorț, nu am alt venit în casă, sunt doar eu și copilul meu. Plătesc 5.000 de dolari pe lună numai rata la casă. Salariul mediu aici este de 3.600 de dolari. Eu și fiica mea locuim provizoriu în altă casă, prin bunăvoința unei persoane”, ne-a mai povestit femeia, care se află într-o situație disperată.

”Dacă renunț la casă, banca mă bagă în faliment, sunt terminată”

Deși a luat în calcul toate variantele, șansele de a-i putea evacua pe chiriași și a-și recupera locuința sunt foarte mici.

”Asta este situația cu toți care închiriază case. Oamenii sunt înnebuniți să-și ia casele înapoi. Șansa mea ca să câștig procesul cu ei este de 1%, pentru că nu au unde să îi ducă, nu au ce să facă și preferă să nu schimbe legea. Dacă renunț la casă, banca mă bagă în faliment, sunt terminată, nu mai pot face niciun credit.

Din cauza stresului cauzat de această problemă, am ajuns să nu mai mănânc, să nu mai dorm, iar eu trebuie să conduc zilnic 150 de km până la job. Imaginați-vă ce este în sufletul meu! Eu nu am voie să stau sau să calc pe acolo decât cu Poliția. Mă arestează dacă vreau să mă mut în casa plătită de mine lunar”, a mai povestit, pentru Gândul, Marilena Mihăilescu.

”Mirosul de urină a intrat în pereți”

Între timp, casa care arăta impecabil atunci când a cumpărat-o s-a deteriorat considerabil.

”Este mizerabilă, sunt numai haine murdare aruncate peste tot, pereții sunt murdari, copiii sunt lăsați să stea în urină, iar mirosul de urină a intrat în pereți, covorul este infect, mobila distrusă, nici mașina de spălat nu mai merge.

Casa este complet distrusă. Pagubele sunt de aproximativ 43.000 de dolari până acum”, a adăugat fosta jurnalistă, care are, mai nou, și probleme cu cei care locuiesc în vecinătate și care îi reproșează că a adus în zonă chiriași care le creează și lor necazuri.

CITEȘTE ȘI:

Pensionară din București, șocată să descopere că LOCUINȚA i-a fost ocupată abuziv de o femeie cu 6 copii: „Mi-au schimbat încuietoarea la ușă“

Un bărbat a ajuns să doarmă în mașină după ce niște STRĂINI i-au ocupat abuziv casa: „Trebuie să anunț poliția dacă vreau să-mi iau lucrurile”

Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către presă scrisă, iar debutul și l-a făcut ca ... vezi toate articolele