COVID-19. Companiile aeriene trebuie să îmbunătăţească gestionarea anulărilor de zbor, spune Comisia Europeană

Publicat: 05 07. 2021, 12:40
Actualizat: 05 07. 2021, 12:41
COVID-19. Companiile aeriene trebuie să îmbunătăţească gestionarea anulărilor de zbor, spune Comisia Europeană

Companiile aeriene trebuie să îmbunătăţească gestionarea anulărilor de zbor, în contextul pandemiei de COVID-19, spune Comisia Europeană şi Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor. Comisia a elaborat o listă de măsuri pentru companiile aeriene care operează în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană şi instituţiile guvernamentale de protecţie a consumatorilor din statele membre UE au solicitat companiilor aeriene să îmbunătăţească modul în care se ocupă de anulări, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, companiile aeriene care operează în UE sunt îndemnate să-şi îmbunătăţească practicile cu ajutorul unei liste de măsuri elaborate de Comisie. Acest îndemn a apărut din cauza unui număr imens de reclamaţii ale consumatorilor şi se bazează pe rezultatele unui sondaj lansat la începutul acestui an pentru a colecta date privind gestionarea reclamaţiilor de către 16 mari companii aeriene. Analiza răspunsurilor furnizate a evidenţiat o serie de probleme.

„Drepturile puternice ale pasagerilor sunt o condiţie prealabilă pentru un sector aviatic înfloritor. În prezent, evaluăm opţiunile de reglementare pentru a consolida protecţia pasagerilor împotriva viitoarelor crize, aşa cum se prevede în Strategia noastră de mobilitate durabilă şi inteligentă. Vom continua să lucrăm cu Autorităţile naţionale pentru ca drepturile pasagerilor să fie comunicate, puse în aplicare şi aplicate în mod corespunzător. Pasagerii trebuie să aibă o alegere reală între vouchere şi rambursări”, a spus comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat, la rândul său, că a primit mai multe reclamaţii de la consumatori.

„Companiile aeriene trebuie să respecte drepturile consumatorilor atunci când zborurile sunt anulate”

„Am primit o mulţime de reclamaţii de la consumatori, dar am lucrat îndeaproape cu companiile aeriene pentru a înţelege unde există deficienţe şi de ce. Companiile aeriene trebuie să respecte drepturile consumatorilor atunci când zborurile sunt anulate. Astăzi cerem soluţii simple pentru a oferi consumatorilor certitudine după o perioadă de frământări extreme”, a spus comisarul.

Companiile aeriene care operează în Uniune trebuie să respecte legislaţia europeană în domeniul consumatorilor – de la asigurarea unei comunicări transparente, până la informarea proactivă a pasagerilor cu privire la drepturile lor. În special, aceştia trebuie să ofere o alegere între rambursare şi un voucher şi să informeze pasagerii că au dreptul de a schimba voucherele lor în orice moment.

Majoritatea companiilor aeriene chestionate nu au efectuat rambursarea în termenul de 7 zile prevăzut de legislaţia UE. Aceştia trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că perioada menţionată este respectată pentru toate rezervările – fie cumpărate direct sau prin intermediar – şi pentru a absorbi rapid restanţele rambursărilor în aşteptare, cel târziu la 1 septembrie 2021.