Tradițiile de Crăciun care au rădăcini în religiile antice și cultele PĂGÂNE: De la brazi și Moș Crăciun la curcanul gătit

Unele tradiții de Crăciun care se practică azi sunt rezultatele unei moșteniri străvechi de origine pre-creștină (sau „păgână”).  Se afirmă adesea că multe dintre tradițiile actuale de Crăciun derivă din obiceiurile pre-creștine ale cultelor păgâne suprimate de autoritățile romane.

După ce creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman în secolul al IV-lea, autoritățile imperiale au încercat să impună noua credință asupra milioanelor de locuitori ai imperiului, adaptând tradițiile păgâne consacrate,  inclusiv data sărbătoririi unui nou festival dedicat Nașterii Mântuitorului.

Colindele și Epifania

În creștinism, „Cele 12 zile de Crăciun”, cunoscute acum mai ales datorită unui colind, se referă la perioada necesară a magilor  pentru a sosi la locul Nașterii lui Iisus. Cel puțin trei magi (unele secte susțin că erau 12), care erau probabil astrologi persani din ținuturi îndepărtate, au urmat o stea apărută pe cer până la Betleem. Aceștia au fost primii care au văzut Pruncul Sfânt după ce câțiva păstori locali au asistat la Nașterea Sa. Epifania este plasată pe 6 ianuarie, chiar concomitent cu Boboteaza (ziua când Iisus Hristos ar fi fost botezat de Ioan Botezătorul în râul Iordan).

„Ziua celor Trei Magi” sau „Epifania,” la sfârșitul celor 12 zile, a fost cândva un festival major în Europa creștină, dar astăzi este sărbătorită doar în Spania. Istoricul Ronald Hutton, în cartea sa The Stations of the Sun: A History of the Ritual Year in Britain (Oxford University Press, 1996), citează dovezi conform cărora cele 12 zile își au originea în tradițiile celtice și germanice pre-creștine. Hutton argumentează că mai multe obiceiuri din perioada medievală în Anglia, cum ar fi tradiția de a merge la colindat, provin din practici păgâne.

Brazii

Cele mai vehemente afirmații despre originile păgâne privesc tradiția brazilor veșnic verzi. Deși păgânii considerau acești copaci magici, mulți istorici sunt de acord că practica modernă are origini creștine germane. Se pare că tradiția decorării brazilor de Crăciun a  început cu tradiția medievală creștină de a decora „Pomul Edenului”, o reprezentare a Pomului Vieții descris în Cartea Genezei.

Oamenii sărbătoreau „Ziua lui Adam și a Evei” în Ajunul Crăciunului, punând în scenă povestea biblică Edenul și pomii Raiului în piese de teatru ce au devenit tradiționale în Germania. Istoricul și arheologul Ken Dark de la King’s College London a declarat pentru LiveScience. că tradiția s-a consolidat în 1848, când familia regală britanică a publicat o gravură care îi arăta pe Regina Victoria și soțul său, Prințul Albert (de origine germană), împreună cu familia lor regală și cu un brad decorat.

Vâscul

Tradiția sărutului sub o crenguță de vâsc pare să provină din Anglia secolului al XVIII-lea: un raport din 1719 despre superstiții legate de vâsc nu menționează această practică, dar un poem din 1784 o face. Vâscul este o plantă veșnic verde folosită pentru decorațiuni de Crăciun datorită frunzelor sale verzi și a boabelor albe.

Istoricii nu sunt siguri de ce a apărut ideea sărutului, dar este posibil ca o superstiție păgână anterioară să fi fost confundată cu tradiția creștină: vâscul era considerat sacru de către druizii celți și apare într-o legendă nordică. Vâscul era prezent, de asemenea, în ceremoniile de căsătorie din Grecia și Roma antică. Vâscul era simbolul fertilității.

Moș Crăciun  

S-a sugerat că mitul personajului „Moș Crăciun” sau „Tatăl Crăciun” a fost influențat de mitul zeului nordic Odin. Odin era șeful panteonului nordic și zeul morții și al magiei. În schimb, Moș Crăciun își are originile în legenda Sfântului Nicolae, un episcop creștin din Turcia secolului al IV-lea.

Ambii, Odin și Sfântul Nicolae, erau de obicei reprezentați ca bărbați bătrâni, cu bărbi mari. Potrivit autoarei Phyllis Siefker în cartea Santa Claus, Last of the Wild Men: The Origins and Evolution of Saint Nicholas, Spanning 50,000 Years (McFarland, 1997), Odin era asociat și cu oferirea de daruri în timpul festivalului Yule. Zeul se deplasa călare pe calul său zburător cu opt picioare, Sleipnir, care ar fi devenit echipa de reni zburători a lui Moș Crăciun.

25 decembrie

Data tradițională a sărbătorii Crăciunului în Occident este ziua de 25 decembrie, imediat după cea mai scurtă zi a anului,  21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă. Mai multe religii pre-creștine marcau cea mai scurtă zi a anului cu ceremonii, inclusiv prin cultul roman imperial al Sol Invictus („soarele neînvins”).

Unii cercetători au propus că data Crăciunului a fost aleasă în mod deliberat pentru a înlocui sărbătorirea lui Sol Invictus. Odată cu apariția creștinismului, au fost suprimate și festivitatea Saturnalia, celebrată la mijlocul lunii decembrie la Roma, când sclavii luau locul stăpânilor lor pentru o zi, iar patricienii și plebeii erau sclavi. Se ofereau daruri și se organizau petreceri în cinstea lui Saturn, zeul agriculturii și fostul rege al titanilor, răsturnat de la putere de fiul său Juppiter.

Curcanul gătit 

Cina din seara de Crăciun include adesea curcan fript în America, unde aceste păsări se găsesc în număr mare. Cina americană din seara de Crăciun este văzută ca o versiune modernă a unei tradiții păgâne de ospăț din timpul nativilor americani. Și europenii ar fi adoptat această tradiție de la celți, consumând păsări umplute cu ocazia Crăciunului.

Dar primele păsări gătite de Crăciun în Eurpa medievală erau din Guineea, originare din Africa, iar denumirea de „Turkey” (Curcan)  a fost aplicată păsărilor americane, care erau necunoscute de europeni înainte de descoperirea Lumii Noi. Păsările de Guineea erau o raritate scumpă, iar majoritatea oamenilor se mulțumeau cu păsări mai mici, cum ar fi rațele, gâștele sau găinile.

Sursa Foto: Shutterstock

Citește și:

NORAD: Moș Crăciun a sosit în România! A livrat peste 8 miliarde de cadouri și a trecut pe lângă Stația Spațială Internațională