CRANIU uman, descoperit lângă un bârlog de urs din județul Buzău. Acesta ar aparține unui localnic, dispărut în urmă cu 3 luni

Publicat: 27 03. 2023, 19:44
Actualizat: 27 03. 2023, 20:06
FOTO - Caracter ilustrativ: Envato.com

Un craniu uman a fost descoperit într-o pădure din comuna Lopătari, satul Vârteju, județul Buzău. Potrivit poliției, un sătean a sunat la 112, duminică, în jurul orei 16:00, pentru a anunța că într-un lăstăriș a găsit rămășițe umane, într-o zonă greu accesibilă. În apropiere, se mai aflau câteva resturi de îmbrăcăminte.

Un procuror și polițiști de la Investigații Criminale au mers de urgență la fața locului, găsind craniul putrezit complet, însă nu și restul corpului. Anchetatorii au decis să reia căutările, în această dimineață, pentru a descoperi și celelalte oase ale scheletului.

Craniul a fost găsit lângă bârlogul unui urs

Craniul a fost găsit lângă bârlogul unui urs, iar anchetatorii nu exclud varianta ca victima să fi fost ucisă de animalul sălbătic în pădure, apoi târâtă până în acel loc.

Potrivit unor surse din anchetă, citate de Adevărul, craniul i-ar aparține lui Ion Bostan, un bătrân în vârstă de 73 de ani, care a dispărut de acasă în decembrie 2022.

Poliția a fost sesizată despre acest caz de către nepotul bărbatului, care are domiciliul în Câmpina, județul Prahova. Acesta fusese, pe 6 decembrie 2022, acasă la el și totul părea în regulă, însă apoi bătrânul nu le-a mai răspuns rudelor la telefon.

Nepotul a cerut informații despre acesta de la vecinii lui, dar nici ei nu l-au mai văzut prin curte. Imediat, polițiștii buzoieni l-au dat pe bărbat în urmărire.

„În perioada 06.12.2022, orele 16:30 – 07.12.2022, orele 08:00 a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. La momentul plecării era îmbrăcat cu obiecte de vestimentație specifice vârstei, fără a se cunoaște alte detalii. Nu are asupra sa cartea de identitate, telefon mobil sau alte bunuri”, se arată într-un mesaj transmis, în decembrie 2022, de reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

De pe 9 decembrie 2022, zona – una izolată, de altfel – a fost scotocită frecvent de echipele de căutare, formate din polițiști de la secțiile rurale, însoțiți de câini specializați în astfel de misiuni, jandarmi și voluntari mobilizați de autoritățile locale. A fost utilizat și un elicopter, însă nimic nu a dat rezultate… până acum.