CRATERUL din Slănic-Prahova a fost umplut cu pietriș și saci impermeabili. Cetățenii sunt în panică: „Toată lumea e alarmată, se aud zvonuri”
This browser does not support the video element.
Autoritățile din Slănic-Prahova au recurs la măsuri temporare în ceea ce privește craterul din centrul orașului. Imensa groapă a fost umplută cu saci de nisip și saci impermeabili. 58 de cetățeni au fost evacuați, până în prezent, chiar înainte de Paște.
Craterul din Slănic, apărut după ce strada principală s-a surpat, a ajuns să măsoare 18 metri, iar un stâlp de electricitate, aflat chiar lângă imensa groapă s-a prăbușit. Până la acest moment, 58 de persoane au fost evacuate din zonă, chiar înainte de Paște.
„Toată lumea e panicată, e alarmată, mai ales că nu știm ce se întâmplă de azi pe mâine. Se aud fel de fel de zvonuri că s-ar surpa clădirea, că suntem în pericol. Căutăm să ne ținem starea de spirit că dacă intrăm în panică și mai mult, sănătatea noastră va fi la pământ.”, a declarat o locatară din blocurile evacuate.
Prefectul orașului a decis asupra unor măsuri temporare, pentru a gestiona situația, ce reprezintă un potențial pericol pentru cetățeni. Mai multe echipe de muncitori au venit la fața locului și au umplut craterul cu pietriș și saci.
Potrivit unui comunicat al autorităților, operațiunea de umplere a craterului a fost finalizată, iar în orele următoare urmează să fie executate operațiuni de compactare a umpluturii.
Autoritățile au anunțat cetățenii că va mai fi nevoie și de alte intervenții, pentru că această lucrare este una temporară. Specialiștii vor efectua verificări și la blocurile care au fost evacuate, deoarece din cauza surpării, este posibil ca și fundația și structura imobilelor să fi fost afectate.
„Oamenii se pot întoarce oricând în apartamentele lor pentru a-și lua bunuri pentru a-și verifica locuința, dar oamenii nu mai au utilități în apartamentele lor. Le-au fost asigurate celor care au dorit alte spații și recomandarea noastră și solicitarea noastră este să nu rămână permanent aici. Vă dați seama că nu putem fi absurd. Noi filmăm de lângă un bloc și evacuăm oamenii, ăia nu vorbim, că această dinamică este în desfășurare și pentru siguranța lor până în momentul în care nu avem o expertiză, nu le nu le recomandă special.”, a precizat prefectul de Prahova.
CITEȘTE ȘI: