Prima pagină » Actualitate » Creștinismul își trăiește ULTIMELE zile în Marea Britanie? Ce religii predomină, de fapt

Creștinismul își trăiește ULTIMELE zile în Marea Britanie? Ce religii predomină, de fapt

Creștinismul își trăiește ULTIMELE zile în Marea Britanie? Ce religii predomină, de fapt

Cu siguranță că „Momentul Obama” al Marii Britanii a fost ziua de 25 octombrie 2022, cea în care Rishi Sunak a devenit primul premier al țării care este de culoare.

Actualul șef al Executivului britanic este și primul premier britanic de altă religie decât cea creștină.

Sunak a devenit premier printr-un sondaj intern în rândul membrilor Partidului Conservator și nu prin alegeri generale, cel puțin în privința acestui ultim aspect, mandatul său fiind simbolic.

După cum au confirmat rezultatele recensământului din 2021, Marea Britanie nu mai este – pentru prima dată în mai bine de aproape 1.500 de ani – o țară majoritar creștină. Astfel, cea mai menționată opțiune a devenit „nicio religie”.

La sfârșitul lunii noiembrie a anului 2022, Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie a făcut publice rezultatele la întrebarea privind religia din cadrul recensământului (care vizează atât Anglia, cât și Țara Galilor, dar nu și Scoția sau Irlanda de Nord).

Site-ul ONS pune la dispoziție rezultatele sub forma unei hărți interactive, care permite o explorare cartografică a celor mai recente statistici religioase pentru Anglia și Țara Galilor

Creștinismul, pe cale de dispariție

La recensământul din 2001, prima dată când oamenii au fost întrebați despre religia lor, 71,7% (37,3 milioane) dintre locuitorii Angliei și Țării Galilor s-au descris ca fiind „creștini”.

Zece ani mai târziu, procentul a scăzut cu 12,4%, ajungând la 59,3% (33,3 milioane).

Cele mai recente cifre arată o ușoară accelerare a acestui declin: procentul a scăzut cu 13,1 puncte procentuale, ajungând la 46,2% (27,5 milioane).

Declinul creștinismului se reflectă în creșterea opțiunii „fără religie”. În 2001, doar 14,8% (7,7 milioane) au răspuns astfel. Până în 2011, „fără religie” a crescut cu 10,4 puncte procentuale, ajungând la 25,2% (14,1 milioane).

De asemenea, cele mai recente date arată creștere cu încă 12 puncte procentuale, ajungând la 37,2% (22,2 milioane).

Fără pluralism religios în Țara Galilor

Este prima dată când, din momentul în care a fost pusă întrebarea, răspunsul majoritar nu mai este „creștin”.

Creștinismul își păstrează însă pluralitatea generală în rândul religiilor, ceea ce înseamnă că în Marea Britanie 46,3% se declară creștini, în timp ce în Țara Galilor sunt doar 43,6% creștini.

Chiar și așa, în Țara Galilor – unde atât declinul „creștinilor”, cât și avansul opțiunii „fără religie” au fost mai pronunțate decât în Anglia, acest răspuns deține acum pluralitatea (46,5%).

Centrul creștin al Angliei se află în nord-vestul țării, aproximativ două treimi dintre aceștia se declară „creștini” în Knowsley (66,6%), Ribble Valley (66,4%) și Copeland (65,1%).

Insulele Anglesey și Flintshire sunt majoritar creștine, având 51,5%. Cele trei zone cel mai puțini credincioase din Anglia și Țara Galilor sunt Caerphilly (56,7%), Blaenau Gwent (56,4%) și Rhondda Cynon Taf (56,2%).

Cea mai puțin religioasă zonă din Anglia a fost Brighton și Hove (55,2%). Chiar și Knowsley urmează această tendință națională: „fără religie” a crescut de la 12,6% în 2011 la 27,2% în 2021, iar „creștin” a scăzut cu 14,3%, de la 80,9% în 2011.

Islamul crește semnificativ

Două religii au înregistrat o creștere însemnată: islamul de la 4,9% la 6,5% (2,7 milioane la 3,9 milioane) și hinduismul de la 1,5% la 1,7% (de la 818.000 la 1 milion).

Cel mai mare procent al celor care se identifică cu „Sikh” a fost constatat în Wolverhampton (12% de la 9,1%), în West Midlands.

Iudaismul a fost cel mai întâlnir răspuns în Hertsmere (17%), la nord de Londra. Totodată, budismul a fost întâlnit în Rushmoor, în nord-estul Hampshire, cu un procent de 4,7%.

În jur de 405.000 de respondenți (0,7% din toată populația) au ales să menționeze o anumită religie, ceea ce a dus la statistici detaliate despre nu mai puțin de 58 de mișcări religioase.

Cea mai importantă creștere a înregistrat-o șamanismul, care a crescut de 10 ori de la doar 650 în 2011.

Ce se întâmplă la Londra

Londra rămâne cea mai diversă regiune din punct de vedere religios din Marea Britanie. „Creștin” este în continuare cel mai frecvent răspuns (40,7%, 3,6 milioane), dar 25,3% (2,2 milioane) se identifică cu alte religii, în creștere de la 22,6% (1,8 milioane) în 2021.

Al doilea cel mai popular răspuns în Londra a fost „islamul” (15%, în creștere de la 12,6% în 2011). Tower Hamlets, în estul Londrei, a avut cea mai mare pondere declarată de musulmani din Marea Britanie sau Țara Galilor (39,9%, în creștere de la 38%).

Pe locul al treilea se aflau „hindușii” (5,1%, în creștere de la 5%). Harrow, în nord-vestul Londrei, are cea mai mare pondere de hinduși în Marea Britanie și Țara Galilor (25,8%, față de 25,3%), scrie Adevărul.ro.

Sursa foto: Pixabay (caracter ilustrativ)

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și