Răsturnare de situație în cazul CRIMEI din Sibiu: Procurorii nu au „probe indubitabile” împotriva lui Laurențiu Lăcătușu
Răsturnare de situație în cazul crimei din Sibiu. Poliția spune că nu are „indicii rezonabile” că Laurențiu Lăcătușu, bărbatul ridicat joi seara din Dolj „că ar fi unul dintre cei 3 suspecți” de asasinarea omului de afaceri Adrian Kreiner.
Anunțul a fost făcut de polițiștii sibieni. Oamenii legii spun că, până acum, nu există „probe indubitabile pentru a putea fi luată o măsură preventivă” față de Laurențiu Lăcătușu, bărbatul ridicat de polițiștii doljeni, joi seara. (Citește detalii suplimentare aici…)
„Cu privire la acest bărbat existau date și indicii rezonabile că ar fi unul dintre cei 3 suspecți de comiterea infracțiunilor de omor și tâlhărie calificată săvârșite în data de 6 noiembrie a.c., în municipiul Sibiu, acesta fiind indicat inclusiv de către mai mulți martori din dosar.
Din verificările efectuate până la această dată, precum și în urma audierii persoanei conduse la sediul I.P.J. Sibiu, nu au rezultat probe indubitabile pentru a putea fi luată o măsură preventivă față de acesta”, conform unui comunicat al Poliției Sibiu.
Cercetările în acest dosar continuă, potrivit sursei citate.
Filmul crimei, varianta oficială a Poliției
„În data de 06.11.2023, orele 03:01, I.P.J. Sibiu a fost sesizat prin SNUAU 112 de către concubina victimei cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în imobilul situat în Sibiu pe str. Moldoveanu nr. 4, jud. Sibiu unde locuiau împreună, exercitând acte de violență asupra persoanei vătămate care se afla la parterul locuinței. La fața locului primul echipaj de poliție a ajuns într-un interval de 2 minute, acordând primul ajutor victimei și solicitând sprijinul SAJ Sibiu.
Tot în cadrul activităților investigative, s-a stabilit faptul că, după comiterea faptei, suspecții s-au întors în data de 06.11.2023, în jurul orelor 04.20, la apartamentul închiriat și au părăsit municipiul Sibiu cu un taxi în aceeași dată, în jurul orelor 07.20, cursa fiind făcută până la Deva, județul Hunedoara, unde aveau un autoturism. În continuare, suspecții s-au deplasat pe raza localității Dumbrăvița, județul Timiș, la locuința suspectului care i-a adus în Sibiu. În seara zilei de 07.11.2023, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, 2 dintre suspecți și suspecta au părăsit cu certitudine țara, în prezent desfășurându-se activități de localizare pentru cel de-al treilea supect, despre care există date și indicii că se află pe teritoriul României”, au transmis polițiștii.
Citiți și: