Crimă șocantă în Voluntari: Un băiat de 13 ani a sunat la 112 după ce tatăl său i-a înjunghiat mama și bunica

Publicat: 27 03. 2022, 00:30
Foto ilustrativ

Un copil de 13 ani din Voluntari a sunat sâmbătă seară la poliție pentru a sesiza că tatăl său le-a înjunghiat pe mama și bunica lui, după care a plecat de acasă. Mama băiatului și-a pierdut viața în urma rănilor suferite.

După apelul băiatului, poliția a mai primit alte două telefoane, care anunțau că au fost auzite țipete de ajutor, potrivit unui comunicat al Poliției Ilfov.

Polițiștii au mers la casa unde a avut loc incidentul și au găsit două persoane care prezentau urme de violență, iar persoana bănuită de agresiune nu se afla la locul faptei.

„Echipajele medicale care s-au deplasat la fața locului au acordat îngrijiri medicale celor 2 persoane de sex femeiesc, însă ulterior, au declarat decesul uneia dintre acestea, respectiv a mamei apelantului”, a precizat poliția în comunicatul citat de Digi24.

La scurt timp, „polițiștii din Voluntari, împreună cu polițiștii de la acțiuni speciale și Serviciul Rutier, au procedat la efectuarea de activități specifice și l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-o zonă din apropierea locuinței. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost condusă la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări”.

În cauză a fost deschis un dosar penal, urmărirea penală fiind în competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.