Crime care au șocat planeta! O femeie și-a chinuit copiii până au murit, apoi i-a ținut trei ani la congelator. Frații micuților au asistat la torturi
Se spune că nicio formă de iubire nu poate egala dragostea de mamă, de aceea este greu de conceput ca femeia care dă viață unui copil să fie cea care i-o și ia. Cazul Mitchelle Blair, care și-a omorât doi dintre copii și i-a ținut la congelator timp de aproape trei ani, a cutremurat o lume întreagă. Stephen (9 ani) și Stoni (13 ani) au fost torturați de propria mamă până când și-au dat ultima suflare.
O poveste absolut șocantă prin detaliile pline de cruzime a făcut înconjurul lumii în anul 2015. O mamă din Statele Unite ale Americii și-a ucis doi dintre cei patru copii minori, după ce i-a supus unor chinuri greu de imaginat. Crimele s-au petrecut în august 2012 și mai 2013, iar timp de aproape trei ani și-a ținut copiii morți în congelator.
Mitchelle Blair, o americancă de 35 de ani, era șomeră și trăia cu chirie într-o casă din Detroit, împreună cu cei patru copii ai săi, care veniseră pe lume în urma unor relații cu bărbați diferiți.
Blair poza într-o mamă grijulie și iubitoare, astfel că nimeni nu a putut bănui ce orori se petreceau în casa ei.
Pe lângă bătăile de care aveau parte constant toți copiii săi, mama lor obișnuia să îi țină înfometați, iar puținii bani pe care îi primea de la familia ei ca ajutor îi cheltuia pe droguri și alcool.
Mitchelle Blair și-a ucis doi dintre copii, iar totul a ieșit la lumină în dimineața zilei de 24 martie 2015, când urma să fie evacuată din locuință pentru că nu plătise chiria.
Le opărea organele genitale cu apă clocotită
Deși primise mai multe somații de a părăsi casa, Blair nu s-a conformat, astfel că la adresa unde locuia a fost trimisă o echipă care să-i scoată bunurile din casă.
Cei care s-au ocupat de evacuare au început să care afară mobilierul, iar în momentul în care au ajuns la congelatorul aflat în living, au făcut o descoperire macabră: în el se afla cadavrul unei copile.
Când au venit la fața locului, polițiștii au descoperit că sub cadavrul fetei mai era unul, cel al unui băiețel.
Ulterior s-a aflat că era vorba despre doi dintre cei patru copii ai lui Mitchelle Blair: Stephen, în vârstă de 9 ani, și Stoni, în vârstă de 13 ani.
Copiii fuseseră omorâți chiar de mama lor, care i-a torturat o perioadă îndelungată, până când trupurile lor firave nu au mai rezistat durerilor și rănilor suferite.
Cei doi copii au trecut prin chinuri care ar fi îngenuncheat și un adult: pe lângă alte torturi, mama lor îi târa în baie și le opărea organele genitale cu apă clocotită, iar alteori îi obliga să bea soluție de curățat geamurile.
”Alterna loviturile violente cu reprizele de sufocare”
Stephen și Stoni au fost uciși la o distanță de nouă luni, iar motivul invocat de mama criminală pentru a-și justifica fapta îngrozitoare a fost unul halucinant.
Blair a declarat în fața judecătorilor că și-a omorât cei doi copii, pe care i-a numit ”demoni”, pentru că aceștia îl agresaseră sexual pe mezinul familiei, Matthew (4 ani).
Blair l-ar fi surprins pe Matthew în timp ce simula un act sexual cu o păpușă. Întrebat unde a văzut asta și dacă cineva i-a făcut așa ceva, băiețelul i-ar fi răspuns că fratele lui, Stephen.
Spusele băiețelului i-ar fi trezit mamei ucigașe amintiri dureroase din copilărie. Blair a spus că și ea a fost agresată sexual când era copil și că mama ei nu a luat atitudine, iar agresorul nu a dat niciodată socoteală în fața judecătorilor.
Afirmațiile lui Blair cum că cei doi copii uciși l-ar fi agresat pe fratele lor mai mic nu au fost niciodată dovedite.
”Nu a existat nicio probă că Stephen l-a agresat într-adevăr pe Matthew. Cred că atunci când mama l-a întrebat dacă i-a făcut așa ceva, iar el a răspuns că da, a făcut-o, pentru că nici măcar nu știa ce implică aceste acuzații.
Mama a plecat din cameră și s-a întors cu un prelungitor, l-a pus în jurul gâtului lui Stephan și apoi l-a ridicat așa, în spate, ca și cum ai căra un sac de cartofi. Apoi, l-a dus în cameră și l-a lăsat singur timp de zece zile, l-a izolat. A refuzat să îi dea de mâncare și l-a sufocat cu un sac de gunoi. Alterna loviturile violente, care s-au dovedit că i-au deformat craniul, cu reprizele de sufocare. De multe ori, am vrut să alertez pe cineva, dar mi-a fost teamă că nimeni nu mă va crede”, a povestit Gabi, fiica cea mare a lui Mitchelle Blair, martoră la ambele crime și care avea atunci 15 ani.
”Erau înghesuiți acolo ca niște saci cu carne”
”Într-o zi, când eram în bucătărie, mama mi-a spus că se va opri pentru că ea crede că Stephen și-a învățat lecția. A doua zi, însă, era foarte slăbit. Mama l-a dus într-o cameră, l-a pus pe jos și mi-a zis să îmi iau la revedere de la fratele meu, pentru că ne va părăsi”, a mai povestit Gabi.
Nu doar că cei doi frații au fost uciși chiar sub ochii ei și ai mezinului Matthew, ci mama ei a și obligat-o s-o ajute să-i bage în congelator.
”După ce Stephen a murit, l-a învelit într-un cearșaf de pat și mi-a cerut să o ajut că-l coboare la parter. Nu știam că urma să îl punem în congelator, mi-am dat seama de asta abia în momentul în care mama mi-a cerut să îl deschid. L-a luat în brațe și l-a pus pe fundul congelatorului”, și-a mai amintit Gabi despre ziua cumplită în care a asistat la ucidere fratelui ei de către propria lor mamă.
”De fiecare dată când coboram și luam micul dejun sau când jucam un joc video, trebuia să trec pe lângă congelator. Mama mea nu avea alt loc unde să-i ascundă. Erau înghesuiți acolo ca niște saci cu carne”, mărturisea Gabi iadul prin care a trecut.
Fetița încă respira când a fost băgată în congelator
Nouă luni mai târziu, istoria avea să se repete, dar de data aceasta ținta mamei ucigașe a fost Stoni, fiica ei de 13 ani.
”A lovit-o, a dat-o cu capul de pereți. Pe zi ce trecea, a început să o tortureze și mai mult. Într-o zi, a luat o scândură, a lovit-o în cap, iar sângele a început să țâșnească, apoi a luat un pantalon de pijama, l-a strâns în jurul gâtului ei și a sugrumat-o.
Stoni era aproape inconștientă. Mama a ridicat-o în picioare și mi-a zis să o apuc de picioare. Am pus-o împreună în congelator, deasupra lui Stephan. După ce am băgat-o în congelator, a văzut că încă respira. A luat o pungă de plastic și i-a pus-o pe față ca să grăbească lucrurile. După un timp s-a oprit și mi-a spus că nu e grav, că este oricum aproape moartă.
Mă simt vinovată pentru moartea lui Stoni, pentru că era conștientă și a știut că am ajutat-o pe mama să o bage în congelator. În schimb, Stephan era deja mort când l-am pus în congelator”, a mai dezvăluit fiica mamei ucigașe.
Mama criminală a mărturisit că nu are nicio remușcare
În 2015, Mitchelle Blair a fost condamnată la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată și a fost decăzută din drepturile părintești asupra celorlalți doi copii ai săi.
În timpul procesului, mama criminală a spus că nu are nicio remușcare că și-a omorât copiii și că ar face-o din nou.
Ea a fost implicată în incidente violente și în spatele gratiilor, agresând mai multe deținute.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV | Descoperire șocantă a legiștilor care au examinat trupul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Criminalul nu a avut milă de ea