Prima pagină » Actualitate » Criminalul din Grădina Botanică din Craiova vrea PEDEAPSĂ mai mică. Declarații halucinante în instanță: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost mai rău”

Criminalul din Grădina Botanică din Craiova vrea PEDEAPSĂ mai mică. Declarații halucinante în instanță: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost mai rău”

Criminalul din Grădina Botanică a încercat din nou să scape cu o pedeapsă mai mică, cerând schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în omor, respectiv din tentativă de omor calificat în tentativă de omor. Curtea de Apel i-a respins cererea.

În ceea ce privește apelul criminalului privind reducerea pedepsei de 15 ani de închisoare pronunțată de Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova a rămas în pronunțare. Următorul termen este pe 19 septembrie. Pe tot parcursul procesului, tatăl lui Melis, tânăra ucisă în Grădina Botanică și avocata acestuia, au plâns.

Criminalul din Grădina Botanică din Craiova a motivat că nu și-ar fi pregătit fapta, că intenția lui a fost aceea de a speria victimele. Acesta a mai declarat că suferă de o tulburare de personalitate și că oamenii diagnosticați cu o astfel de tulburare se plictisesc repede și nu au stare.

„Îmi pare rău de ce am făcut, nu îmi dau seama ce a fost cu mine atunci, aș vrea să dau timpul înapoi și îi mulțumesc lui Dumnezeu ca nu a fost mai rău”,  a declarat în sala de judecată criminalul din Grădina Botanică, fără vreo urma de regret.

„De fiecare dată, mă uit la el și văd o chestie inumană”

Emanuel Badică, tânărul injunghiat în Grădina Botanică din Craiova – când se plimba cu prietana sa Melis, aceasta fiind ucisă  – a declatrat că 15 ani pedeapsa pentru criminal este deja puțin, fără să mai fie nevoie să se mai scadă din ea.

Cât despre cel care i-a ucis prietena, cu care era în acea zi în Grădina Botanică, Emanuel susține că acesta are o minte dereglată și că a venit clar cu planul să omoare pe cineva.

„El a venit în Grădina Botanică cu planul să omoare pe cineva. Decât o minte foarte dereglată poate veni cu un astfel de plan. Fizic sunt bine, dar mental nu poți să uiți. De fiecare dată, mă uit la el și văd o chestie inumană”, a mărturisit Emanuel Badică, tânărul injunghiat în Grădina Botanică.

Reamintim că în vara anului 2023, liniștea Grădinii Botanice din Craiova a fost brusc sfâșiată de un atac feroce, care a lăsat comunitatea în stare de șoc și cu durere profundă.

Ce ar fi trebuit să fie o zi obișnuită de relaxare într-o oază de verdeață și pace s-a transformat într-o scenă de groază, când un tânăr – elev al liceului militar din oraş – a înjunghiat mortal o fată, lăsând în urmă o tragedie ce va rămâne în memoria românilor pentru mult timp.

Tragedia petrecută în Grădina Botanică din Craiova

În 27 iunie 2023, era o după-amiază călduroasă de vară, iar Grădina Botanică părea a fi locul perfect în care Melis (14 ani) și prietenul ei Emi (19 ani) să petreacă timpul împreună.

Nu aveau de unde să știe că, undeva în adâncul grădinii, se afla și Alexandru Mario Fojică, care avea atunci 17 ani și era elev la Liceul Militar din Craiova, despre care prietenii spuneau că era mereu retras și tăcut. Până în acea zi, nimeni nu bănuia că în sufletul său se ascundea un tumult de sentimente întunecate care urmau să erupă într-un act de violență de neînțeles.

Martorii spun că întreaga tragedie s-a petrecut într-o fracțiune de secundă

Melis și Emi se plimbau pe una dintre aleile Grădinii Botanice. Fără niciun avertisment, el a scos un cuțit și a înjunghiat-o repetat, atât pe adolescentă, cânt și pe prietenul ei. Ulterior avea să se afle că arma folosită de Alexandru la crimă era un cuțit primit cadou la 14 ani, de la tatăl poliţist.

Strigătele de ajutor au răsunat în întreaga grădină, dar până când alți vizitatori au ajuns la locul faptei, era deja prea târziu. Tânăra și-a pierdut viața, iar Emi a ajuns în stare gravă la spital.

Imediat după atac, Alex Fojică a fugit, lăsând în urmă o scenă de coșmar. Poliția a sosit rapid și a început o vânătoare pentru a-l prinde pe atacator. După câteva minute, tânărul a fost găsit ascuns într-un colț al grădinii, complet dezorientat și cu hainele pătate de sânge. A fost încătușat fără a opune rezistență și chiar a fost surprins zâmbind, în timp ce era imobilizat de oamenii legii.

Daune morale de 200.000 de euro pentru familia lui Melis

„Obligă în solidar inculpatul Fojică Mario-Alexandru cu părțile responsabile civilmente Fojică Constantina și Fojică Marius la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale. În baza art. 25 ?i art. 397 Cod procedură penală coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1372 ?i art. 1382 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile Lungu Flavius Narcis, Lungu Ana-Maria şi Lungu Alexia Andreea astfel:

  • obligă în solidar inculpatul Fojică Mario-Alexandru cu părțile responsabile civilmente Fojică Constantina și Fojică Marius la plata către partea civilă Lungu Flavius Narcis a sumei de 200.000 euro, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri morale şi a sumei de 54365,09 lei cu titlu de despăgubiri materiale. – obligă în solidar inculpatul Fojică Mario-Alexandru cu părțile responsabile civilmente Fojică Constantina și Fojică Marius la plata către partea civilă Lungu Ana-Maria a sumei de 200.000 euro, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri morale şi a sumei de 5400 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
  • obligă în solidar inculpatul Fojică Mario-Alexandru cu părțile responsabile civilmente Fojică Constantina și Fojică Marius la plata către partea civilă Lungu Alexia-Andreea a sumei de 200.000 euro”, au mai spus judecătorii.

„Am ucis-o pentru că nu suport să văd oameni fericiți”

În faţa anchetatorilor, adolescentul de 17 ani a recunoscut tot. Cu sânge rece, a susținut că a mers întâmplător în Grădina Botanică și că nu cunoștea victimele.

Elevul Colegiului Militar din Craiova a dat vina pe Emi, care ar fi fost deranjat că s-a uitat insistent la prietena lui.

Mai apoi, în fața instanței de judecată din Dolj, criminalul a explicat motivul pentru care a recurs la acest gest de o cruzime incredibilă. „Am ucis-o pentru că nu suport să văd oameni fericiți”, le-a spus el magistraților.

CITIȚI ȘI:

Criminalul din Grădina Botanică din Craiova, CONDAMNAT la 15 ani de închisoare. Daune morale de 200.000 de euro pentru familia lui Melis

Condamnarea criminalului lui Melis, în Grădina Botanică din Craiova, amânată a treia oară. Mario Fojică „a plecat de acasă cu intenţia de a ucide”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și