VIDEO | Cristian Barbu, medic primar radioterapie, MedEuropa București: „Tumor Board-ul este extrem de important. Dacă pacientul oncologic nu știe ce are de făcut, atunci este foarte greu”
Medicul Cristian Barbu, șeful secție radioterapie de la clinica MedEuropa București, a vorbit, în cadrul conferinței digitale LIVE „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului”, organizată marți de Gândul.ro și CSID.ro, despre importanța așa numitului „tumor board” pentru pacienții oncologici.
„Așa cum au spus și domnul Nelu Tătaru și colegii mei, tumor board-ul este extrem de important. Pacientul oncologic este cumva debusolat, în momentul în care își face o evaluare imagistică, când primește diagnosticul de tumoră – nu neapărat cancer, pentru că nu avem o biopsie -, el intră în panică și se grăbește.
În România, se pierd foarte mulți pacienți oncologici deoarece o iau pe o potecă din grabă, e foarte greu să mai intri pe drumul principal. E foarte important să știm ce facem pentru o pacientă cu cancer mamar, de exemplu, înainte să-i facem tratamentul.
Va fi o problemă dacă Programul Național de Cancer nu va lua în calcul comisia interdisciplinară. Dacă pacientul nu știe ce are de făcut, este foarte greu. Lucrurile pot fi ulterior foarte greu de controlat.
Această echipă multidisciplinar include chirurg plastician, psiholog, nutriționist, medic de îngrijiri paliative, în 2022, având aceste posibilități tehnice, este foarte ușor, dacă pacientul s-a prezentat cu o formațiune tumorală, e foarte important să existe această comunicare, prin intermediul oncologului.
Oamenii să fie adunați la aceeași masă. Comunicarea pe internet e foarte ușor de realizat în 2022. Nu există nicio clinică, acum, care să includă aceste board-uri complete, așa cum se întâmplă în alte țări.
Este unul din obiectivele acestui Program Național de Cancer, funcționalitatea echipelor multidisciplinare. Fiecare echipă să-și asume și această comisie interdisciplinară. Dacă nu poți avea totul, e foarte greu în România, dar ai posibilitatea să găsești specialiști în toate domeniile implicate, să discuți fiecare caz în parte. E cel mai important lucru. Comisia să nu neglijeze pacientul, noi suntem cumva, de teama proceselor, de malpraxis, urmăm niște ghiduri, ne uităm la un check list, pacientul primește o hârtie în care i se spune ce să respecte”, a declarat medicul Cristian Barbu, șeful secției radioterapie de la clinica MedEuropa București.
„Pacientul nu trebuie lăsat undeva deoparte”
„Trebuie să ținem cont de nevoile pacientului, de nevoile familiei, să ne gândim la calitatea vieții. Noi nu avem această cultură, pacientul oncologic e un pacient special și nu trebuie să tragem de el.
Este un lucru care face parte, e esențial în comisie. Pacientul, în acest tumor board, nu trebuie lăsat undeva la o parte. El e în centru, noi să fim în jurul lui, să îi prezentăm opțiunile.
O mare parte din pacienții noștri oncologici nici nu mai ai unde să-i încadrezi. Fiecare a luat decizia de capul lui, un medic nu mai este eligibil pentru un ghid. Acesta e rolul comisiei interdisciplinare. Medicii și colegii mei, care consideră să nu abuzăm de comisie, să se gândească la calitatea vieții pacientului, dar și la protecția lor, ca și personal medical. Riscul e mai mic să iei o decizie greșită când colaborezi cu mai mulți colegi. Avantajul e din ambele părți, să nu uităm pacientul, familia, calitatea vieții.
Pacientul să nu se prăpădească cu acul în venă.
Etapele sunt destul de multe, în primul rând este pacientul… se prezintă la un consult clinic, nimeni nu se gândește la un cancer. Prima linie e medicul de familie, e foarte important ca aceștia să fie implicați în metodele de screening, în programul național de cancer, când vine un pacient unde să-l trimită mai departe, pentru a fi investigat corect. Înseamnă evaluări imagistice corecte.
Ar fi bine ca pacientul să meargă la consult de specialitate. În clinica noastră, consulturile sunt gratuite, dar ce faci ulterior cu pacientul care are nevoie de investigări de înaltă performanță? Omul vrea repede, nu pot fi rezolvate aceste probleme, nici contracost, dar trebuie soluții cu bilete de trimitere prin Casa de Asigurări, pentru investigație. Urmează biopsiile, în pandemie, au fost destul de limitate. Și atunci, dacă stai după un rezultat, până ajunge la chirurg, boala nu stă pe loc.
Mai avem și problema costurilor, dacă pacientul își permite un serviciu privat, dar decontul nu este același, ca și chimioterapie, radioterapie, înseamnă niște costuri. Bulgărele de zăpadă tot crește, pacientul deja e în stadiu avansat de boală. Nu îi mai putem pune într-un anume protocol terapeutic”, a mai spus Cristian Barbu.
„Clinicile MedEuropa nu lucrează cu aparatură second hand sau reabilitată”
„În momentul în care pacienții au diagnosticul stabilit, se pot adresa pentru tratament. Ne-am creat niște parteneriate cu alte clinici private, dacă pacientul dorește să vină la un consult oncologic, poate veni gratuit.
Am reușit să găsim parteneriate unde costurile să fie zero sau minime. Către clinicile MedEuropa, pacienții se pot adresa chiar și cu o suspiciune pentru a fi îndrumați, în cadrul acestor comisii interdisciplinare. Încercăm, cât de cât, să acoperim și partea de nutriție, de imagistică, încercăm să ajutăm pacientul.
Clinicile MedEuropa nu lucrează cu aparatură second hand sau reabilitată. Noi, ca și popor, avem senzația că tot ce e gratis e demn de dispreț. Nu e chiar așa, cel puțin în clinicile MedEuropa. Nu există cost suplimentar, iar asta nu înseamnă că tehnologia este second hand.
Oricine poate să vină să vadă, suntem deschiși… Pacienții la prima consultație, reticenți. M-am gândit la un program de vizită, în care dacă dorește să evalueze ce este în clinică, să facă un tur al clinicii. Asta să dea încredere. Dacă e gratis, nu înseamnă neapărat că e și prost”, a conchis specialistul, în cadrul conferinței digitale LIVE „Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului”, organizată marți de Gândul.ro și CSID.ro.