Constantin Prut, critic şi istoric de artă, A MURIT la vârsta de 82 de ani
Uniunea Artiștilor Plastici din România a anunțat, joi, „cu profund regret plecarea spre cele veșnice a unuia dintre cei mai cunoscuți și respectați membrii ai săiꓽ criticul și istoricul de artă Constantin Prut”.
De asemenea, Uniunea Artiștilor Plastici din România a transmis sincere condoleanțe familei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Constantin Prut.
Constantin Prut – scurtă biografie
Născut pe 9 mai 1940, la Ștefănești, în Județul Botoșani, Constantin Prut a absolvit în 1970 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Istoria și Teoria Artei, iar în anul 1988 a obținut titlul științific de Doctor în Istoria Artei al Universității București.
A urmat o lungă perioadă în care a lucrat ca redactor la revista „Contemporanul” și apoi la „Revue Roumaine”.
De asemenea, a desfășurat o bogată activitate academică în calitate de profesor de istoria artei la Universitatea „Mihai Eminescu” din Bacău, la Universitatea București, la Academia de Arte „Luceafărul” din București, la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și apoi la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Dintre numeroasele lucrări publicate de-a lungul unei impresionante cariere, („Fantasticul în arta populară românească” – 1972; „Calea rătăcită. O privire asupra artei populare românești” – 1991 și 2007; „Ion Murariu. Lirism, narație, expresie” – 1999; „Regele Bronz. Monografie Pețer Jecza” – 2007, pentru a cita doar câteva), cea care l-a impus însă în conștiința cititorilor pasionați de artă a fost „Dicționar de artă modernă și contemporană”, o lucrare fundamentală, unică în literatura de specialitate din România.
Prima ediție a apărut în 1982, după exact douăzeci de ani văzând lumina tiparului și a doua ediție, îmbogățită cu peste 1.000 de noi articole și peste 600 de ilustrații color și alb-negru.
„Constantin Prut a format numeroase generații de artiști, studenți și iubitori de artă, a căror recunoștință și respect îl vor însoți pe drumul spre eternitate” – Uniunea Artiștilor Plastici din România.