Criza de la TAROM i-a determinat și pe alți pasageri să ceară compensații pentru curse anterioare cu probleme. Câți călători au fost afectați

Criza de la TAROM i-a determinat și pe alți pasageri să ceară compensații pentru curse anterioare cu probleme. Câți călători au fost afectați
Publicat: 11/07/2024, 16:55
Actualizat: 11/07/2024, 23:05

Numărul clienților TAROM care cer compensații pentru cele peste 20 de curse anulate luni, ca urmare a declarațiilor individuale de ”inapt pentru zbor” ale personalului navigant, este în creștere, atât direct la operatorul aviatic național, cât și la firme specializate. Mai mult, această situație fără precedent i-a determinat și pe unii pasageri ai companiei de stat de pe curse anterioare zilei de 8 iulie să își revendice drepturile.

Sunt tot mai mulți pasageri ai curselor din 8 iulie care au apelat la companii specializate și pe linia prioritară deschisă de TAROM, conform datelor obținute de Gândul.

Dacă numărul celor care s-au adresat uneia dintre cele mai mari companii specializate din țară, FlightClaim, era, luni seara, de aproape 100, joi dimineața, acesta s-a triplat.

„A crescut numărul de cereri. Ce este interesant e că nu doar pentru ziua cu «greva», dar sunt și pasageri TAROM care și-au amintit că au avut întârzieri / anulări cu TAROM în trecut, iar situațiile sunt eligibile. În total, cam 300 de solicitări avem”, a spus, pentru Gândul, Ramona Colea, manager general.

Cele mai multe cereri depuse prin FlightClaim sunt în principal pe cursele interne, unde TAROM are cea mai mare cotă de piață, sau conexiunile cu zborurile interne, de exemplu pasagerul călătorea de la Iași via Otopeni către Paris, explică Ramona Colea.

În ceea ce privește cursele externe, solicitări mai numeroase au fost pe destinațiile Paris, Londra și Amsterdam.

Ce drepturi au pasagerii

Începând de duminică seara și până luni, aproximativ 26 de curse TAROM au fost anulate. Astfel, la o medie de 180 de pasageri pe cursă, ar fi vorba de 4.580 de călători care fie nu au plecat de acasă în vacanța programată sau la întâlniri de afaceri peste hotare, fie au rămas blocați pe aeroporturi din țări străine.

Din informațiile Gândul, numărul total al celor care aveau locuri cumpărate pe cursele anulate este de aproximativ 4.700.

Compania de stat a înființat o linie prioritară pentru cei afectați de situația din 8 iulie, unde, până miercuri seara, erau deja primite în jur de 100 de solicitări, iar numărul lor este în creștere.

„Compania TAROM a înregistrat până în cursul zilei de 11 iulie circa 200 de cereri de despăgubire din partea pasagerilor afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie. Aceste cereri au fost transmise de către pasageri direct la adresa dedicată pusă la dispoziție de TAROM, [email protected], alte câteva zeci de cereri fiind depuse de pasageri și prin intermediul canalelor tradiționale ale TAROM (agenții, website, centrul de suport)”, au transmis oficial reprezentanții TAROM, joi seara, la solicitarea Gândul.

„Având în vedere totalul de circa 4.700 de pasageri care au întâmpinat anularea zborurilor la începutul acestei săptămâni, ne așteptăm ca o parte dintre cererile lor să fie adresate prin intermediul companiilor specializate în recuperarea compensațiilor pentru zborurile perturbate. TAROM subliniază importanța transmiterii datelor complete pentru întregul proces de despăgubire, pentru a nu întâmpina din această cauză un timp de procesare prelungită”, au precizat oficialii operatorului aviatic național.

Ce date și documente trebuie trimise

Pasagerii păgubiți au dreptul la trei tipuri de sume: compensație fixă pentru anularea zborului, rambursarea biletului, dar și la decontarea sumelor pentru masă, cazare și transport de la/la aeroport, pentru toate zilele în care rămân blocați, până la găsirea unui nou zbor pentru a fi aduși acasă.

TAROM a anunțat de marți crearea unei adrese de e-mail dedicate, pentru a facilita procesul de compensare a călătorilor afectați în urma anulării a peste 20 de zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie. Este vorba de adresa de e-mail [email protected], la care pasagerii pot transmite cererile și documentele necesare în vederea obținerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.

Potrivit oficialilor, pasagerii afectați de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email dedicată, cerere care trebuie să transmită următoarele informații:

  • nume și prenume pasager;
  • număr de zbor;
  • copia biletelor de călătorie și codul rezervării;
  • dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport;
  • modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

Compensațiile sunt stabilite ca sume fixe, în baza Regulamentului European 261/2004 privind drepturile pasagerilor atunci când zborurile sunt anulate:

  • 250 euro pentru toate zborurile de 1500 km sau mai puţin;
  • 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1500 km şi pentru toate zborurile cuprinse între 1500 şi 3500 km;
  • 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

Totuși, TAROM propune un cuantumul al compensației ce poate fi diferit în funcție de opțiunea exprimată de pasager, în cash/transfer bancar sau voucher electronic.

Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate de companie (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

Pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani trebuie să transmită datele bancare în următorul format :

  • nume și prenume beneficiar cont
  • denumirea băncii;
  • sucursala
  • adresa băncii
  • IBAN
  • cod SWIFT/BIC
  • monedă cont

„Compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie”, potrivit companiei.

Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: [email protected], [email protected] .

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).


CITEȘTE ȘI:

Peste 20 de CURSE TAROM ANULATE, mii de pasageri afectați. Reprezentanții piloților discută la Transporturi, conducerea companiei este în ședință

DOCUMENTUL care anunța haosul de la TAROM: 29 de piloți s-au declarat „inapți de zbor” la 4 zile după ce sindicatul lor ceruse creșterea salariilor

Am făcut calculul. Ce salarii au piloții TAROM, de fapt. Diferența față de cei de la WizzAir este colosală

Piloții TAROM, după discuțiile la Ministerul Transporturilor: „Acțiunea este un semnal de alarmă”. Pierderi uriașe în doar câteva ore de protest

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...