Cseke Attila: Proiectul privind certificatul COVID obligatoriu pentru personalul medical va fi promovat în regim de urgență în Parlament
Mai mulţi miniştri vor promova în Parlament în regim de urgență, în calitate de parlamentari, proiectul care prevede că personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării, a declarat marți ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
În cazul în care nu este prezentat certificatul verde, se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care contractul încetează de drept, conform proiectului, despre care Cseke spune că va fi votat în Parlament în regim de urgență.
”În Ministerul Sănătăţii s-a pregătit acel proiect legislativ. Având în vedere că Guvernul a devenit interimar, vom promova proiectul prin iniţiativă legislativă. Mâine, mai mulţi membri ai Guvernului, ca şi parlamentari, vor semna această iniţiativă legislativă şi îl vom promova în procedură de urgenţă”, a declarat, marți, ministrul Cseke Attila.
Personalul medical nevaccinat împotriva COVID-19 din spitale, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Aviație (avioanele și elicopterele SMURD), Ministerului de Interne, inclusiv din instituțiile subordonate, ar urma să fie obligat să se testeze pe cheltuiala proprie, potrivit proiectului de lege publicat în dezbatere publică de Ministerul Sănătății, în 27 septembrie.
Medicii care nu prezintă certificatul verde riscă suspendarea contractului de muncă pentru 30 de zile
Practic, toți acești angajați trebuie să prezinte la locul de muncă certificatul verde COVID-19 – care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea. Cei care nu s-au vaccinat și nici nu au trecut recent prin boală au alternativa testării pe banii lor. Cine nu s-a vaccinat, nu a trecut prin boală și nici nu se testează riscă suspendarea contractului de muncă pentru 30 de zile.
Ce prevede proiectul de lege:
Art. 1 În vederea desfășurării activității pe perioada stării de alertă, în cadrul unităților sanitare, publice și private, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale, denumite în continuare unități publice și private, personalul este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c), sunt suportate de către personalul din cadrul unităților publice prevăzute la alin. (1).
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) pentru personalul din cadrul unităților publice care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator.
(4) Pentru unitățile private prevăzute la alin. (1), costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora.
Art. 2 (1) Conducerea unităților publice și private ia măsurile necesare în vederea verificării certificatelor digitale al UE privind COVID-19 prin intermediul aplicației mobile „Check DCC”, precum și în vederea interzicerii accesului la locul de muncă personalului care nu îndeplinește una din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).
(2) În situația prevăzută la alin. (1), contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile.
(3) Suspendarea dispusă în condițiile alin. (2) încetează la data la care personalul prezintă certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea atestării îndeplinirii uneia din condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1).
(4) În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept.
(5) În situația în care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.
Art. 3 (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, aplicată conducătorului unității respective.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii în condițiile alin. (1) se realizează de personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.