CSM, solicitat să verifice dacă judecătorul Dragoș Călin i-a facilitat Cameliei Bogdan obținerea unui pașaport de serviciu, în pandemia COVID
Pe data de 2 septembrie 2020, judecătoarea Camelia Bogdan solicitat acordarea unui pașaport de serviciu, în contextul pandemiei de coronavirus, dorind să evite, astfel, măsurile restrictive ale carantinei.
Camelia Bogdan și-a motivat solicitarea prin faptul că urma să apară în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a susține pledoarii, argumentând și că judecătorii Dragoș Călin – co-președinte al Asociației Forumul Judecătorilor -, împreună cu Alinel Bodnar, secretar general al aceleiași organizații, primiseră pașapoarte de serviciu în vederea deplasării la Luxemburg.
O zi mai târziu, pe data de 3 septembrie, Camelia Bogdan – membru al Asociației Forumul Judecătorilor – a transmis un mail Consiliului Director al Asociației Forumul Judecătorilor din Romania, solicitând înaintarea cererii de eliberare a pașaportului de serviciu.
Trebuie precizat că respectivele pledoarii care urmau a fi susținute în fața CJUE s-au anulat, luându-se decizia ca părțile să prezinte observații în scris. Copii după aceste două două email-uri au fost depuse de fosta judecătoare Camelia Bogdan în procesul pe care l-a intentat Grupului de Investigații Politice, notează grupul.ro.
Pașaportul de serviciu, eliberat doar în anumite condiții
În acest context, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) trebuie să verifice dacă dacă judecătorul Dragoș Călin i-a facilitat Cameliei Bogdan obținerea unui pașaport de serviciu, în pandemia de coronavirus, cu toate că – potrivit legii – judecătoarea nu ar fi avut acest drept.
Pentru a intra în posesia pașaportului de serviciu, Camelia Bogdan ar fi trebuit să călătorească în misiune oficială, în calitate de magistrat sau de președinte sau vicepreședinte al unei organizații sau asociații profesionale. Totuși, nu se regăsea în niciuna dintre situații, fiind simplu membru al Asociației Forumul Judecătorilor și nefiind vorba despre o ”misiune oficială”.
Călătoria pentru care Camelia Bogdan a solicitat pașaportul de serviciu era una cu scop personal, urmând a-și susține propria cauză în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.