CORONAVIRUS. Cu aproape 30 de cazuri la mia de locuitori, o comună din Giurgiu intră, de vineri, în carantină

Publicat: 21 10. 2021, 21:12
Actualizat: 21 10. 2021, 21:18
Sursă Foto: Mediafax Foto - Ilustrativ

De mai bine de două săptămâni, comuna Malu (județul Giurgiu) înregistrează, constant, peste 25 de cazuri la mia de locuitori. Asta în condițiile în care populația totală este de circa 2300 de suflete. Mai mult, în ultima lună în comună au fost înregistrate și mai multe decese cauzate de COVID 19, la persoane nevaccinate.

În aceste condiții, localitatea a fost propusă pentru a intra, începând de vineri, 22 octombrie, ora 6,00, în carantină totală, ceea ce înseamnă că nimeni nu mai intră, nimeni nu mai iese, decât în situații extreme: nevoi medicale urgente ce nu pot fi amânate, probleme de serviciu, demonstrate cu legitimația de serviciu.

De asemenea, sunt scutiți de la carantină cei care prezintă certificatul verde COVID 19 (persoane vaccinate cu schema completă, persoane care au trecut prin boală în ultimele șase luni sau cei care prezintă un test COVID-19 PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore).

Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de către reprezentanții Instituției Prefectului Județului Giurgiu: „Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 21.10.2021, în ședință online, a adoptat un Proiect de Hotărâre prin care solicită Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 22.10.2021, ora 06:00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru comuna Malu, județul Giurgiu”.

Referitor la acest aspect, primarul comunei, Mirel Jantea, declara, pentru GÂNDUL.ro, că autoritatea publică este relativ pregătită pentru această situație.

Mai mult, preciza faptul că doar o treime dintre locuitori sunt vaccinați, deși s-au făcut patru campanii cu caravană mobilă pentru vaccinare, și trei campanii proprii ale Primăriei, pentru a transporta doritorii la centrele de vaccinare din municipiu, aflat la 16 km de comună.


Vă recomandăm și: