Cu cât a scăzut POPULAȚIA României. Suntem tot mai puțini de la o lună la alta

Publicat: 11 11. 2024, 14:56
Cu cât a scăzut populația României / Foto caracter ilustrativ. Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

România înregistrează în continuare o scădere a populației, arată ultimele date privind mișcarea naturală a populației pentru luna septembrie 2024. S-au născut 14.185 de copii, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 18.617.

Rezultă un spor natural negativ de 4.432 de persoane.

Tot mai puține nașteri

În luna septembrie 2024 față de luna august 2024, s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 14.185 copii, în scădere cu 213 (-1,5%).

Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna septembrie 2024 a fost de 18.617 (9811 pentru persoane de sex masculin și 8806 pentru persoane de sex feminin), mai puțin cu 1857 de decese față de luna august 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 9,1% (-8,8% persoane de sex masculin și -9,4% persoane de sex feminin), arată datele publicate luni de către INS.

Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub 1 an în luna septembrie 2024 a fost de 87, în creștere cu 2 față de luna august 2024.

Sporul natural s-a menținut negativ (-4432) în luna septembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,3 ori mai mare decât cel al născuților-vii.

În luna septembrie 2024, 41,4% (7699 de decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 de ani și peste, 26,0% (4842 de decese) la persoanele de 70-79 de ani și 17,2%, reprezentând 3200 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 de ani.

La polul opus, cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (110 decese), 5-19 ani (39 de decese) și 20-29 de ani (96 de decese).

În luna septembrie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.476 căsătorii. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1813 în luna septembrie 2024. În perioada ianuarie 2023 – septembrie 2024, cel mai mare număr de căsătorii s-a înregistrat în luna august 2023 (17414), iar cel mai mic în luna ianuarie 2024 (3700).

Comparație urban-rural. Ce arată datele statistice

În ce privește comparația septembrie 2024 / septembrie 2023, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii a fost mai mare cu 637 (+4,7%) comparativ cu aceeași lună din anul 2023.

Numărul certificatelor de deces a crescut cu 819 (+4,6%), iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au murit a fost cu 25 mai mare.

Sporul natural a fost negativ atât în luna septembrie 2024 (-4432 de persoane) cât și în luna septembrie 2023 (-4250 de persoane).

În mediul urban s-a înregistrat decesul a 9458 de persoane (4912 persoane de sex masculin și 4546 de persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9159 de persoane (4899 de persoane de sex masculin și 4260 de persoane de sex feminin).

Astfel, numărul deceselor înregistrate a crescut cu 3,1% în mediul urban (+2,6% în cazul persoanelor de sex masculin și +3,7% în cazul persoanelor de sex feminin) și cu 6,2% în mediul rural (+5,4% în cazul persoanelor de sex masculin și +7,1% în cazul persoanelor de sex feminin).

CITEȘTE ȘI:

Imigranții cresc POPULAȚIA României / INS: La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a crescut cu 9.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2023

INS: Îmbătrânirea demografică s-a accentuat în România. Care este populația după domiciliu a țării la 1 iulie