Cu cât s-a vândut cea mai scumpă plăcuță de înmatriculare din lume
Recent, în Emiratele Arabe Unite, s-a stabilit un nou record mondial Guinness pentru vânzarea celei mai scumpe plăcuțe de înmatriculare din lume la licitația de caritate ”Most Noble Numbers”, pentru plăcuțele speciale pentru vehicule.
Plăcuța P7 a fost vândută cu 55 milioane Dh, (dirhami) ceea ce o face cea mai scumpă plăcuță de înmatriculare din lume. Toate încasările din licitație vor fi direcționate direct pentru a sprijini campania ”1 Billion Meals Endowment” care vizează înființarea celui mai mare fond de dotare pentru ajutor alimentar durabil pentru Ramadan.
Licitația de caritate ”Most Noble Numbers” a fost organizată sâmbătă la Four Seasons Resort Dubai, Jumeirah Beach, de către Emirates Auction în colaborare cu Mohammed bin Rashid Al Maktoum Global Initiatives the Roads and Transport Authority (RTA).
Licitația a inclus mai multe numere speciale de plăcuță de vehicul, inclusiv 10 numere din două cifre AA19, AA22, AA80, O71, X36, W78, H31, Z37, J57 și N41, precum și alte numere speciale de plăcuță Y900, Q22222 și Y6666. Numărul AA19 a fost vândut cu 4,9 milioane Dh, O 71 cu 2,150 milioane Dh și Q22222 cu 975.000 Dh.