Cu câți BANI a fost vândută casa care apare pe bancnota de 10 lei. Cine a cumpărat-o și cum arată acum

Publicat: 24 01. 2024, 17:32

Una din cele mai celebre case din România, cea de pe bancnota de 10 lei, are în spate o poveste cel puțin interesantă.

Casa de pe bancnota de 10 lei, numită și „Casa cu blazoane”, există în realitate și este inspirată de o casă țărănească, cu foișor și pivniță din piatră de râu.

Casa aparținea, în trecut, familiilor de boieri.

Povestea fascinantă a casei de pe bancnota de 10 lei a început la mijlocul secolului 18.

Următorul moment de cotitură din istoria proprietății a avut loc în 1823, când a fost refăcută.

Documentele istorie arată că a fost renovată în 1828, de fapt, iar de atunci a fost locuită, până în anul 2000, când a fost cumpărată de un tânăr din zonă, de la doi bătrâni, scrie WowBiz.

Tânărul a vândut casa Uniunii Arhitecților din România pentru suma de 20.000 de euro.

După o investiție de 4,5 milioane de lei, din fonduri europene, casa a prins viață sub forma unei bijuterii rare, care scrie istorie.

Unde se află, de fapt, „Casa cu blazoane”

„Casa cu blazoane” se află în comuna Chiojdu, județul Buzău, fiind un important punct de atracție turistică, dar și un obiect de studiu pentru experți și studenți de pretutindeni.

Numele casei a fost dat de cele trei blazoane de deasupra intrării principale.

Cel din mijloc reprezintă vulturul bicefal, simbol al împăraților bizantini, care a aparținut familiei Cantacuzinilor.

Sursa foto: drumliber.ro

Cine apare pe bancnota de 10 lei

Bancnota de 10 lei a fost pusă în circulație în anul 2008, conform BNR.

Descriere

Caracteristici

Dimensiuni: 133 x 72 mm ± 1mm;
Culoare predominantă: roz;
Imprimare: plană, pe polimer.
* Bancnota de 10 lei emisă în 2005 este imprimată mixt plan/în relief pe ambele fețe, pe polimer.

Avers

Portretul pictorului Nicolae Grigorescu (1838-1907);
O floare de nalbă (Althea officinalis);
O pensulă şi o paletă pentru pictură;
Stema României;
Denumirea băncii centrale emitente;
Medalion cu sigla BNR;
Valoarea nominală în cifre şi litere;
Semnăturile guvernatorului şi casierului central;
Data punerii în circulaţie.

Revers

Casă ţărănească;
Fragment din tabloul Rodica al lui Grigorescu;
Valoarea nominală în cifre şi litere;
Denumirea băncii centrale emitente;
Sigla BNR în colţurile din dreapta-sus şi stânga-jos;
Textul Falsificarea acestor bilete se pedepseşte conform legilor;
Seria şi numărul bancnotei – cu negru, în stânga, pe verticală; cu roşu şi caractere de înălţime crescătoare, în dreapta, pe orizontală.