Cu o experiență de peste 25 de ani în presa din România, Adrian Artene, directorul editorial al Grupului Gândul, lansează podcastul ALTCEVA
Un nou podcast va fi lansat pe piața de media din România începând de sâmbătă, 26 martie, avându-l ca gazdă pe Adrian Artene, directorul editorial al grupului de presă GÂNDUL. Intitulat ‘’ALTCEVA cu Adrian Artene’’, podcastul va putea fi urmărit integral pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene, în fiecare sâmbătă de la ora 19.00.
”’Altceva’ nu este un titlu convențional, ci un cuvânt care înseamnă, esențialmente, misiunea acestui podcast: aceea de a propune într-o risipă de podcasturi, un produs despre oameni proeminenți, care sunt parte din cultură.
Iar dacă acest podcast (AICI VĂ PUTEȚI ABONA!) va izbuti să transforme cel puțin un om bun într-un om și mai bun, atunci voi considera că mi-am acoperit misiunea.
Aici vor fi restaurate ‘monumente’ care se depreciază într-o retorică publică facilă, se vor rosti cuvinte pătrunzătoare, iar invitații mei vor fi lumini ce străpung întunericul în care ne aflăm de multe ori. Am credința că vom construi o comunitate de idei și oameni cu judecată în jurul acestui podcast. Comunitatea oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină”, a declarat directorul editorial al grupului de presă Gândul.
Adrian Artene publică în presa națională din 1996. Un sfert de secol de jurnalism. Dintre care – un deceniu – a fost reporter special în Departamentul Investigații al ziarului ZIUA.
Și-a șlefuit scrisul în redacțiile ”România Liberă” și ”Jurnalul Național”, a fost redactor șef al cotidienelor „Averea” (rebranduit ”Click”), ”Cancan” sau ”Național”, iar azi este director editorial al Grupului de presă GÂNDUL.
Coordonează, printre altele, ”Gândul”, ”ProSport”, ”Cancan”, ”Ciao”, ”Promotor”, ”Descoperă”, ”ApropoTV” sau ”Ce se întâmplă doctore”.
A prezentat emisiuni cu audiență consistentă la B1TV, Kanal D și Acasă TV.
Dublu licențiat în Jurnalism și Drept, a absolvit și două mastere în Teologie și Științe Penale. Este autorul cărții” Mafia Statală”, dar și a volumelor de poezii” Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu” și ”Punctuația iubirii”.
Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și, totodată, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Deține numeroase premii pentru presă de investigație, dar și premii literare.