Cu tunurile pe banii denunțătorului. Hideg, executat și pe persoană fizică, fără somație, pentru 66.000 euro

Publicat: 03 07. 2024, 19:38

Cătălin Hideg a avut parte de o nouă surpriză. Casa de avocatură a lui Doru Trăilă a trecut și la executarea pe persoană fizică. Executorul pare să nu țină cont de existența unui dosar penal legat fix de acest tip de contract de asistență juridică ce a mascat traficul de influență denunțat de omul de afaceri la DNA. Astfel că executarea pe persoană fizică a ajuns la 66.000 euro.

Așa cum a relatat în exclusivitate Gândul la începutul acestei săptămâni, casa de avocatură Doru Trăilă şi Asociaţii a trecut rapid la executarea firmei Sanimed International Impex a denunțătorului Cătălin Hideg. Contul companiei a fost blocat deja pentru o poprire de circa 1,5 milioane lei imediat după ce vineri, 28 iunie, casa de avocatură a dat în judecată compania solicitând suma de 500.000 de euro din cadrul contractului de asistenţă juridică, considerat de DNA un paravan pentru trafic de influenţă.

Avocatul său, Violeta Oanea, a confirmat la acel moment pentru Gândul că va fi depusă o contestație la executare „Încercăm o suspendare și vom cere anularea titlului executoriu pentru că nu e normal ce se întâmplă!”

În același timp însă, documentele obținute astăzi de Gândul, arată că, prin casa sa de avocatură. Doru Trăilă a executat nu doar firma lui Hideg, ci și pe denunțătorul din dosarul DNA în care este implicat, pe persoană fizică.

„Prin cererea de executare silită, creditorul S.C.P. DORU TRĂILĂ și ASOCIAȚII a solicitat înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitorului HIDEG Robertino Cătălin urmând că, după îndeplinirea formalităților necesare, să se procedeze la executarea silită a acestuia, creditorul arătând totodată că debitorului menționat anterior nu și-a executat de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de: Contract de asistență juridică (…)
Având în vedere faptul că Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „Peticaru, Iordache și Asociații” este înregistrată drept contribuabil plătitor de TVA, facturile emise de către executorul judecătoresc vor fi purtătoare de TVA, în condițiile legii.
Având în vedere dispozițiile art. 670 Cod Procedura Civilă, dispozițiile Legii 188/2000 republicată, dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006, coroborate cu cele stabilite în Hotărârea nr. 2/2007 privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și având în vedere creanța datorată în prezentul dosar execuțional de 314.987,13 Lei reprezentând onorarii avocatiale restante, conform titlului executoriu, în numele legii
DISPUNEM
Stabilirea în sarcina debitorului, cheltuielile de executare silită determinate în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.1 din 17.05.2013 pentru modificarea Statutului UNEJ, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 374 din dată de 25.06.2013, cât și cu cele ale Codului de Procedura Civilă publicat în Monitorul Oficial și intrat în vigoare la 10 aprilie 2015. în suma de 10.600,15 Lei, calculate la data prezentei, după cum urmează (…)”, se arată în adresa transmisă de executorul judecătoresc lui Cătălin Hideg pe 28 iunie.

Suma de 66.000 de euro, poprită fără somație din contul lui Hideg

De asemenea, suma de 325.587 lei (aproximativ 66.000 euro), a fost poprită fără somație la solicitarea executorului.

„Noi, Societate Civilă Profesională de Executori Judecătorești „Peticaru, Iordache și Asociații”, cu toate datele de identificare din antet, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de: Contract de asistență juridică (…)DISPUN ÎNFIINȚAREA POPRIRII FĂRĂ SOMAȚIE în conformitate cu prevederile art 729, art 781, art. 782, art 783, art 784 și 787 Cod procedura Civilă privind înființarea popririi, Asupra tuturor veniturilor periodice reprezentând salariu, bonusuri și alte venituri încasate prin casieria unității, în limitele stabilite de lege, aparțînând debitorului HIDEG Robertino Cătălin (…) până la concurență sumei de 325.587,28 Lei, suma compusă din 314.987,13 Lei reprezentând onorarii avocatiale restante, conform titlului executoriu menționat mai sus și 10.600,15 Lei cheltuieli de executare silită (…)
Sumele de bani vor fi indisponibilizate în măsură necesară realizării creanței, făcându-ne dovadă consemnării acestora în termenul legal de 5 zile, prevăzut de art. 787 Cod Procedura Civilă și vor fi consemnate la dispoziția executorului judecătoresc în contul cu cod IBAN (…) deschis în lei pe numele S.C.P.E.J. Peticaru, Iordache și Asociații”, se arată în adresa din 28 iunie prin care executorul judecătoresc înființează poprirea.

Poprire de peste 1,5 milioane euro pentru datoriile Sanimed International Impex

Așa cum a relatat luni Gândul, Cătălin Hideg a primit notificare de la Banca Transilvania, în care este anunțat că i s-a pus poprire pe conturi.

„Bună ziua, pe contul BT 6256689 s-a instituit o poprire de 1 540 794.1 RON de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Peticaru, Iordache și Asociații. Pentru a află motivul, va rugăm să contactați instituția popritoare. Mai multe detalii despre popriri găsiți pe https://întreb.bancatransilvania.ro/popriri/ – Banca Transilvania”, este mesajul primit de la bancă denunțătorul din dosarul Coldea.

Iată și somația primită de Cătălin Hideg de la executorii judecătorești:

„Având în vedere cererea de executare silită formulată de creditorul S.C.P. DORU TRĂILĂ și ASOCIAȚII (…) reprezentat legal prin avocat asociat coordonator Doru Trăilă, în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de asistență juridică (…) împotriva debitorului SANIMED INTERNAȚIONAL IMPEX S.R.L. (…) prin care va aducem la cunoștință că s-a declanșat urmărirea silită împotriva dumneavoastră până la recuperarea unei creanțe certe, lichide și exigibile, precum și a cheltuielilor de executare silită, sume ce vor fi actualizate.
În prezentul dosar execuțional formulăm prezența SOMAȚIE (…) prin care va punem în vedere că, în conformitate cu dispozițiile Cod Procedura Civilă, în baza cerereii și la stăruință creditorului menționat mai sus, în termen de 1 zi de la primirea sau lăsarea prezenței somații la domiciliul dvs., să va conformati întocmai dispozitivului hotărârii judecătorești menționate mai sus, în sensul de a achita creditorului creanță să, în valoare de 1.540.794,10 Lei, suma compusă din 1.515.928,46 Lei reprezentând onorarii avocatiale restante, conform titlului executoriu menționat mai sus și 24.865,64 Lei cheltuieli de executare silită, calculate la dată de 28.06.2024 în baza Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 158EP din dată de 28.06.2024”, se arată în somația primită de Hideg de la S.C.P.E.J. Peticaru, Iordache și Asociații.

Contractul de asistenţă juridică dintre Hideg și Trăilă

Pe 26 octombrie 2023, omul de afaceri Cătălin Hideg a semnat un contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură Doru Trăilă şi Asociaţii în valoare de 600.000 de euro din care a achitat efectiv doar 100.000 de euro.

După ce a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene legat de realizarea centrului medical de recuperare pentru vârstnici RecuMed din Călugăreni, Hideg a formulat un denunţ la DNA împotriva avocatului Doru Trăilă şi a generalilor SRI în rezervă Dumitru Dumbravă şi Florian Coldea.

El a susţinut că, în realitate, contractul de asistenţă juridică a fost un paravan pentru a cumpăra influenţă din partea generalilor SRI ca să scape de dosarul penal. În schimbul a 600.000 de euro, avocatul Trăilă şi generalul Dumbravă i-ar fi promis lui Hideg că îl ajută să obţină o condamnare cu suspendare şi să scape de controlul judiciar în condiţiile în care judecătorul din dosar, Cătălin Gabriel Bunea, a fost studentul lui Doru Trăilă (care e şi profesor universitar).

Pe 25 aprilie 2024, Hideg a denunţat unilateral contractul de asistenţă juridică încheiat cu casa de avocatură Doru Trăilă şi Asociaţii. Pe 24 mai 2024, procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru a formulat acuzaţii oficiale la adresa avocatului Doru Trăilă şi a generalilor în rezervă Coldea şi Dumbravă pe care îi acuză de trafic de influenţă.

Potrivit legii pentru protecţia martorilor, persoanele – care au cunoştiinţă de săvârşirea unor infracţiuni şi formulează denunţuri înainte să afle organul de urmărire penală – beneficiază de exonerare de răspundere penală (în cazul lui Cătălin Hideg, el nu este urmărit pentru cumpărare de influenţă). În plus, el beneficiază de articolul 19, adică poate cere înjumătăţirea pedepsei în dosarul în care este inculpat şi judecat pentru fraudă cu fonduri europene. Cum Parchetul european nu a mai formulat apel la decizia de condamnare, ci doar Cătălin Hideg, el ar putea obţine înjumătăţirea pedepsei de 4 ani, adică 2 ani de închisoare, iar instanţa ar putea să îi comute pedeapsa într-una cu suspendare.

Citește și:

Denunțătorul lui Coldea contraatacă. Hideg a depus documente noi la dosar și cere anularea executării forțate de avocatul Trăilă