Prima pagină » Actualitate » Culisele arestării lui Timur Ivanov, adjunctul ministrului Apărării din Rusia: „În INTERESUL lui Putin, nu lasă nicio tabără să devină prea puternică”

Culisele arestării lui Timur Ivanov, adjunctul ministrului Apărării din Rusia: „În INTERESUL lui Putin, nu lasă nicio tabără să devină prea puternică”

Culisele arestării lui Timur Ivanov, adjunctul ministrului Apărării din Rusia: „În INTERESUL lui Putin, nu lasă nicio tabără să devină prea puternică”

Arestarea preventivă a lui Timur Ivanov, adjunctul lui Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Rusia, a declanșat o avalanșă a ipotezelor de lucru, iar speculațiile nu lipsesc. Singura certitudine, la acest moment, este aceea că Ivanov ducea o viață de lux, pe care salariul nu o justifica, fiind reținut chiar în biroul său și acuzat de luare de mită.

Analiștii sunt de părere că Vladimir Putin dorește să lovească în „tabăra lui Serghei Șoigu”, ministrul Apărării, și încearcă să stopeze din start orice posibilitate ca eventuali adversari ai săi să construiască o „echipă” care, la un moment dat, ar putea să-i provoace necazuri.

În primul rând, este vorba despre redistribuirea pieței. Dar lovitura publică pentru tabăra Șoigu este foarte gravă. Timur Ivanov a supravegheat nu doar construcțiile, ci și contractele militare ale Rusiei”, a declarat un înalt oficial guvernamental rus, pentru The Moscow Times, sub protecția anonimatului.

O investigație a Fundației Anticorupție (FBK), fondată de Alexei Navalnîi, a dezvăluit viața de huzur a lui Ivanov, căruia îi plăcea să-și sărbătorească ziua de naștere la St. Tropez și să petreacă cu alți oficiali și oameni de afaceri ruși de rang înalt.

Arestarea lui Timur Ivanov are loc înainte de învestirea lui Putin (7 mai) pentru al cincilea mandat prezidențial și formarea ulterioară a unui nou guvern.

Asta spune mai multe despre motivele politice și despre slăbirea poziției lui Serghei Șoigu decât despre Ivanov însuși”, au mai transmis sursele The Moscow Times.

„Poziția lui Șoigu, vizibil slăbită”

Sursele The Moscow Times au fost de acord că arestarea lui Ivanov nu va afecta capacitatea armatei ruse de a-și continua invadarea Ucrainei, deoarece acesta „nu a avut nimic de-a face cu activitățile militare”.

După toate probabilitățile, acest lucru nu îl va împiedica nici pe Serghei Șoigu să-și păstreze funcția în noul govern. Dar poziția lui va fi vizibil slăbită.

În general, ceea ce s-a întâmplat este și în interesul lui Putin. Nu lasă niciodată niciun grup să devină prea puternic. Și aceasta va fi prezentată publicului ca o luptă împotriva corupției”, a spus un alt oficial rus.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) va folosi, probabil, arestarea lui Timur Ivanov pentru a colecta informații compromițătoare despre întregul minister al Apărării, inclusiv despre Serghei Șoigu, a declarat expertul Andrei Soldatov pentru The Moscow Times.

„Ivanov va depune acum mărturie împotriva tuturor”, anticipează Soldatov. „Aceasta este de obicei o formă de control, nu de represiune. Acesta este modul în care regimul de la Kremlin rezolvă sarcina menținerii manevrabilitatii – așa cum o înțeleg ei”, a mai spus acesta, potrivit sursei citate.

Timur Ivanov a supravegheat construirea a 90% din infrastructura de apărare pe linia de contact dintre militarii ucraineni și cei ruși

Timur Ivanov supraveghea, din funcția sa, consturirea locuințelor și gestionarea proprietăților pentru Forțele Armate. A vizitat frecvent teritoriile ucrainene ocupate de ruși pe parcursul invaziei la scară largă.

  • Cu câteva luni înainte de vizita lui Putin la Mariupol, Timur Ivanov și Denis Pușilin, șeful Donețkului ocupat, instalat de Moscova, au vizitat șantierul complexului de locuințe din Mariupol, lăudând noile clădiri ridicate după ce casele au fost distruse în timpul asediului efectuate de armata rusă.
  • Timur Ivanov și Denis Pușilin au dat vina pentru distrugerea orașului pe „neonaziști”, un termen folosit în mod obișnuit de oficialii ruși pentru a se referi la oficialii și militarii ucraineni.

În plus, Ivanov a supravegheat construcția unei conducte de apă de la râul Don până la canalul Seversky Doneț-Donbas, pe care Rusia a folosit-o pentru a furniza apă în orașele Donețk și Lugansk. De asemenea, Timur Ivanov a supravegheat construirea a 90% din infrastructura de apărare pe linia de contact dintre militarii ucraineni și cei ruși.

Foto – Profimedia Images


Citește și:

În război cu Putin + Lege marțială, Ucraina nu organizează alegeri prezidențiale: „Propagandiștii Kremlinului vor contesta LEGITIMITATEA lui Zelenski”

Germania, Franța și Polonia: „Pentru ca în Europa să fie pace, IMPERIALISMUL RUS trebuie oprit. Acest moment poate defini viitorul copiilor noștri”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și